Germania vrea insolvenţă pentru state

Germania vrea insolvenţă pentru state

Horst Koehler, preşedintele Germaniei, a declarat că ar trebui pus la punct un set de măsuri, prin care să să poată fi declarată insolvenţa unui stat, ca şi în cazul unei firme.

Mecanismul ar putea fi folosit în cazul ţărilor care nu îşi mai pot plăti datoriile.

Întrebat dacă se referă la Grecia, preşedintele Germaniei a răspuns că nu. El a explicat, într-un interviu acordat revistei Focus, că realitatea economică s-a schimbat, astfel că este necesară şi o procedură metodică de insolvenţă nu numai pentru companii, ci şi pentru state.

“De aceea avem nevoie de un proces ordonat, pentru ca toată lumea să ştie care sunt regulile”, a declarat Horst Koehler, care a fost şi şef al FMI.

Ne puteți urmări și pe Google News

Grecia se confruntă cu grave probleme financiare. Surse oficiale au declarat pentru presa internaţională că, deşi statele europene ar fi, în principiu de acord să acorde un împrumut Greciei, Germania se opune cu vehemenţă.

Recent, politicieni germani au declarat că statul elen îşi poate vinde insulele pentru a-şi plăti datoriile.

Deficitul bugetar al Greciei este de peste 12% din PIB, în vreme ce datoria publică a urcat la 120% din PIB.