Germania: Cum e să primeşti 1200 euro pe lună fără să munceşti?
- Iuliu Vlădescu
- 22 august 2020, 05:00
Peste un milion de persoane au solicitat participarea la proiectul pilot privind venitul de bază necondiţionat. Ministrul Finanţelor Olaf Scholz se opune strict iniţiativei de garantare a unui venit de bază germanilor.
Discuţiile pe tema introducerii unui venit de bază garantat în Germania sunt vechi şi, în continuare, extrem de controversate.
În rândul politicienilor şi în societate. În timp ce unii văd într-o astfel de iniţiativă încununarea cuceririlor statului social, alţii se tem că mulţi vor profita de sprijinul lunar, care ar urma să fie asigurat de stat, refuzând să muncească. Consecinţa ar fi, evident, că statul ar pierde din încasările din taxe şi impozite. Cât de sigură va mai fi atunci pensia? Dar ajutorul de şomaj?
O serie de cercetători şi-au propus acum să analizeze efectul unui venit de bază garantat. Cum ar fi aşadar dacă fiecare dintre noi am primi, fără să facem nimic, fără să dovedim că avem nevoie de un sprijin suplimentar financiar, o sumă de bani lunar - de pildă 1200 de euro? Aşa a luat naştere un studiu, desfăşurat de Institutul German pentru Studii Economice, DIW, din Berlin, Asociaţia Mein Grundeinkommen (Venitul meu de bază), Institutul Max Planck şi Universitatea din Köln.
Pentru acest proiect pilot neobişnuit fuseseră prevăzute 120 de persoane. E posibil însă, dat fiind cererile numeroase, ca numărul de participanţi să fie suplimentat. Organizatorii îşi doresc o participare cât mai reprezentantivă, după criterii bine stabilite din punct de vedere ştiinţific.
După lansarea, marţi, a apelului de a se înscrie la acest studiu pe tema venitului de bază necondiţionat, organizatorii au constatat că în doar 70 de ore s-a atins deja cifra minimă de solicitanţi - aceea de un milion. Cursa pentru participarea la studiu rămâne însă deschisă, aşa cum era prevăzut, până pe 10 noiembrie. Cel târziu până pe 17 noiembrie, cei selecţionaţi să participe la studiu vor fi înştiinţaţi prin e-mail.
Jürgen Schupp, din partea DIW, sublinia că acest puternic interes faţă de studiu arată că o bună parte a societăţii salută ideea introducerii unui venit de bază garantat.
În ce constă de fapt studiul, care va demara în primăvara anului viitor? Cei 120 de participanţi (sau poate ceva mai mulţi) vor primi timp de trei ani, necondiţionat, câte 1200 de euro lunar. Necondiţionat înseamnă că persoanele în cauză nu trebuie să dovedească faptul că se află într-o situaţie financiară precară. Altfel spus, probanţii pot câştiga orice sume de bani pe lângă aceşti 1200 de euro lunar. Cercetătorii vor analiza comportamentul persoanelor care beneficiază de un venit garantat.
Finanţare din surse private
Un astfel de proiect necesită evident bani. Şi nu puţini. El va fi finanţat în întregime prin donaţii din partea a peste 140.000 de persoane private. Organizatorii au lansat un apel donatorilor pentru a face posibilă suplimentarea numărului de probanţi.
O susţinătoare a ideii venitului de bază este, în continuare, lidera Stângii, Katja Kipping, care spune, într-o postare pe Twitter, că aşa ar putea fi combătută sărăcia, "stigmatizarea şi discriminarea".
Ministrul federal de Finanţe, totodată candidatul SPD la funcţia de cancelar, Olaf Scholz, respinge vehement ideea, calificând-o drept "neoliberalism". Astfel, explică el, multe din realizările statului social, cum ar fi asigurarea de pensie şi de şomaj, ar fi periclitate. Scholz insistă, în schimb, pe majorarea la 12 euro pe oră a venitului mediu pe economie.