Evenimentul Zilei > Politica > George Maior: Nu am spus că sunt ofiţeri acoperiţi în presă
George Maior: Nu am spus că sunt ofiţeri acoperiţi în presă

George Maior: Nu am spus că sunt ofiţeri acoperiţi în presă

Fostul director al Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a declarat, vineri, că nu există ofiţeri acoperiţi nici în presă, nici în Justiţie, nici în politică.
 „Haideţi să fim foarte precişi, din nou, pentru că ultima dată m-a costat mult. Am fost interpretat, nu în sensul în care a fost părerea mea privind acest subiect. Din perspectiva incompatibilităţi legale bazate pe Legea magistraţilor din 2004, pe Legea SRI, etc., nu există nicio incompatibilitate: niciun ofiţer acoperit în Justiţie, vorbesc de SRI, sau în politică, Parlament. Deci să fie foarte clar. Se poate verifica. Cine spune că o Comisie de control poate verifica, minte. O spun cu toată răspunderea, inclusiv juridic. Orice afirmaţie a directorului are valoare juridică în raport de terţi în Comisia de control, dacă o anumită lămurire se naşte. Nu aş face asemenea afirmaţii tranşante, fără ca ele să fie acoperite“, a declarat Maior, la Adevărul Live. 
 
Totodată, Maior precizat că în România se procedează la fel ca în celelalte ţări. 
 
„În ceea ce priveşte aspectul legat de presă, în ultimul meu interviu în calitate de director SRI, ea a fost foarte clară. Nu am spus că sunt ofiţeri acoperiţi în presă, ci că România procedează la fel ca celelalte ţări democratice din UE în privinţa abordării a acoperiţilor în general. Deci, nu am spus: da, sunt ofiţeri acoperiţi în presă. Binenţeles că mulţi care mă iubesc, dintr-o parte a presei, a interpretat că am spus acest lucru“, a mai spus Maior.
Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: