Copos: „Cerem daune de milioane de euro”

Copos: „Cerem daune de milioane de euro”

George Copos, patronul echipei de fotbal Rapid, a anunţat ieri că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) împotriva deciziilor comisiilor LPF în cazul „Varga-Bălan”.

Copos susţine că fotbaliştilor li s-a interzis abuziv dreptul la muncă. „Am făcut apel la TAS, am iniţiat deja procedura de atac. Noi credem cu tărie că Rapid a fost de bună-credinţă şi a respectat întocmai regulamentele din România. Regulamente pe care nu le-am făcut noi.

Am trimis deja o scrisoare la TAS prin care îi anunţăm pe cei de acolo de intenţia noastră, iar avocaţii noştri pregătesc acum motivarea, care va fi şi ea trimisă la TAS în zilele următoare. Cerem daune de milioane de euro celor vinovaţi în cazul «Varga-Bălan». Vinovaţii trebuie să plătească”, a spus patronul giuleştenilor.

Face şi plângere penală

George Copos a mai precizat că, după TAS, este decis să se adreseze şi instanţelor civile: „Vom merge până la capăt pentru a demonstra că dreptatea e de partea noastră. După TAS, vom merge şi în instanţele civile. E vorba de un abuz, iar noi vrem să facem şi o plângere penală pentru felul în care s-a procedat în acest caz. De asemenea, jucătorii vor da în judecată Liga Profesionistă de Fotbal, pentru că li se refuză dreptul la muncă. Cum e posibil ca FRF să admită că transferurile celor doi jucători au fost legale, iar LPF să refuze să le dea vizele pentru Liga I?”.

Ne puteți urmări și pe Google News