Un subiect de presă despre care ştii că va aduce audienţă maximă fiindcă inimile multor oameni vor vibra. Pentru mine, însă, e şi un subiect încărcat de amărăciune, făţărnicie, de neputinţa de a modela mentalitatea societăţii româneşti întratât încât să ne ajutăm singuri unii pe alţii, să extragem valorile (acolo unde există!) şi să le punem pe un piedestal spre a fi admirate de o lume întreagă. Accentuez "pentru mine", deoarece de 3 ani de zile sunt implicată în campanii de presă caritabile în sprijinul copiilor grav bolnavi şi al celor ce trăiesc în mediul rural, la limita existenţei.

Din postura de jurnalist am încercat şi încerc să dau o şansă la viaţă unor micuţi aproape ignoraţi de autorităţi şi de societate, iar situaţiile cu care m-am confruntat sunt, uneori, de-a dreptul revoltătoare. Campaniile "O şansă copiilor de la ţară", "Ajută copiii!" sau "Din inimă pentru copii" sunt deja cunoscute multor cititori, iar aceştia vor înţelege esenţa sentimentului de amarăciune care a generat acest articol.

Povestea adolescentului român născut fără mâini, dar care cântă la chitară uluind America, a fost relatată şi de EVZ. Am decis că trebuie să scriu despre ea şi dintr-un alt unghi, după ce am văzut o emisune tv cu acces direct la lacrimi şi aplauze ce mi s-a părut exemplul perfect al reflectării în oglindă a două naţiuni. E "visul american" pe care românii sar să-l şutească pentru a se împăuna cu el. Unii manipulaţi, alţii interesaţi. Ni se întâmplă asta dintotdeauna. George Emil Palade, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Brâncuşi, "Micuţa Picasso" sunt doar câţiva români pentru care statul român n-a făcut nimic, dar pe care şi i-a revendicat la momentul oportun datorită gloriei conferite de societăţile occidentale.

Acum avem un alt model revendicat. George e un tânăr de aproape 18 ani, născut într-o familie săracă şi cu mulţi copii dintr-o localitate mică de lângă Timişoara. Părinţii l-au abandonat într-un orfelinat fiindcă un bebeluş fără mâini ar fi fost o grea povară. Copilul ar fi rămas de-a lungul vieţii, ca mulţi alţii, într-o instituţie a statului care nu i-ar fi oferit nimic mai mult decât hrană şi adăpost, dacă o familie de tineri americani nu l-ar fi luat spre adopţie. Părinţii aceştia de peste Ocean nu l-au înfiat pentru a-i lua organele, aşa cum clamau prosteşte unele ziare şi televiziuni la începutul anilor 90. Ei au muncit cu micuţul George, au cheltuit bani cu el şi s-au luptat pentru ca americanii să nu-l ostracizeze din cauza handicapului său. Băiatul a învăţat să-şi folosească picioarele în locul mâinilor şi a uimit lumea când a început să cânte la chitară.

După ce clipul în care George cântă la chitară doar cu ajutorul degetelor de la picioare a făcut furori pe net, după ce talentul lui i-a impresionat pe cei de la Goo Goo Dolls, iar aceştia l-au chemat să cânte împreună cu ei, tânărul a ajuns şi în atenţia jurnaliştilor din România. În scurt timp, George a devenit subiect de presă. Adus în ţară de o echipă de televiziune, diverse vedete ale micului ecran s-au înghesuit cu osanale, clamându-şi mândria de a fi român ca şi "românul George", care a învins destinul, şi-a depăşit condiţia, a avut un ţel în viaţă de la care nu s-a abătut, bla-bla-bla…

Făţărnicie fără margini. Când sunt chemaţi să ajute un om cu handicap, aproape toţi dau înapoi. O spun din experienţa muncii în folosul copiilor. Am trudit un an de zile pentru mânuţa din silicon a unui băiat din Feteşti, Bogdan Anton, născut cu patru degete lipsă la mâna dreaptă. Nici o companie la care am solicitat sprijin pentru a aduna cei 7.500 de euro nu ne-a dat un leu, niciun apel făcut prin ziar nu a impresionat vreun milionar în euro din topurile noastre, nicio televiziune nu a preluat cazul… Iar exemple de genul acesta am cu zecile. Uneori, cazurile sunt mult mai dramatice, mult mai la limită decât cel al lui Bogdănel. Sunt copiii cu cancere sau cu malformaţii la inimă, pentru care timpul e extrem de preţios. Şi care ajutaţi – culmea! -nu mor! Credeţi că ei nu merită să fie eroi sau modele pentru lupta pe care o duc pentru viaţă?
Amărăciune e puţin spus…