Genţile Birkin de la Hermès, mai ieftine şi la liber

Genţile Birkin de la Hermès, mai ieftine şi la liber

Se pare că recesiunea se face simţită şi la casa Hermès care, potrivit blogului shefinds.com, a ieftinit unul dintre produsele mărcii considerat “intangibil”.

Geanta Hermès Birkin “poate fi acum cumpărată de către oricine” gata să cheltuiască cel puţin 6.500 de dolari, arată sursa citată. Ce are atât de special acest accesoriu, în afară că este considerat unul dintre produsele-etalon ale mărcii, are un preţ, în dolari, care se poate ridica şi până la şase cifre şi este preferatul răsfăţaţilor Holywood-ului?  Un design clasic, dar îndrăzneţ, piele nobilă şi, mai presus de orice, unicitatea. Până de curând, pentru achiziţionarea unei astfel de genţi se făcea o lungă listă de aşteptare. Acum, însă, se merge conform principului “primul sosit, primul servit”. “Am apelat departamentul de vânzări şi am aflat că au dispărut acele stupide liste de aşteptare – ne-au spus că ne-ar putea aduce una dintre genţi chiar astăzi”, scrie sursa citată. Între timp, a venit o clarificare din partea directorului Portero Accessories:  “Da, este adevărat, din când în când poţi avea noroc şi să găseşti o Birkin sau două în magazinele Hermès”.  Cu toate acestea, lista de aşteptare nu a dispărut întru totul, ea menţinându-se în cazul în care potenţialii cumpărători preferă anumite dimensiuni sau culori pentru geantă.

“Accesorizată” de Lady Gaga

Imaginea celebrului produs a avut de suferit, după ce nonconformista Lady Gaga a mâzgălit caractere asiatice, cu o carioca , pe una dintre genţile Birkin. În plină criză financiară, reputaţia brandurilor de lux a mai pălit, pe termen lung spun specialiştii în domeniu, astfel că multe dintre produse sunt vândute acum în buticurile designerilor sau pe site-uri specializate. Record de Hermès Cunsocută drept marca preferată a vedetelor, Hermès are şi o admiratoare înfocată, Victoria Beckham. Vedeta are nu mai puţin de 100 genţi aparţinând brandului, a căror valoare a fost estimată la 1,5 milioane de lire sterline. Potrivit Daily Mail, cea mai ieftină geantă Hermès a Victoriei Beckham ar fi de 2.000 de lire sterline, iar cea mai scumpă ar costa 80.000 de lire sterline.

Ne puteți urmări și pe Google News