GENERALUL de SECURITATE implicat în DOSARUL BANCHERILOR a fost şeful lui DAN VOICULESCU
- Ionel Stoica
- 5 noiembrie 2012, 11:11
Dragoş Diaconescu, arestat în dosarul "Bancherilor", l-a avut subaltern pe "Felix" în vremea când conducea Argus, societatea Securităţii comuniste
Generalul în rezervă DIE, Dragoş Diaconescu (73 de ani), unul dintre capii reţelei bancherilor, a fost timp de opt ani şeful preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu (66 de ani). După ce a condus timp de mai mulţi ani afacerile Securităţii comuniste, el a fost arestat, săptămâna trecută, pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat, care ar fi prejudiciat trei bănci comerciale cu suma de 22 de milioane de euro. Dragoş Diaconescu l-a avut subaltern pe Voiculescu în perioada în care conducea oficiul Argus. De altfel, în cartea de muncă a politicianului se arată că, pe data de 1 martie 1982, el s-a angajat la Camera de Comerţ şi Industrie a RSR- Oficiul Argus în funcţia de director. Astfel a ajuns în subordinea directă a lui Dragoş Diaconescu. În 1982, Dan Voiculescu era pentru Securitate informatorul "Felix" şi lucrase anterior la societatea ICE Vitrocim. Înainte de a pleca de la Vitrocim, la data de 3 februarie 1982, "Felix" a dat ultima sa turnătorie împotriva directorului adjunct Constantin Rugescu, despre un transport de ciment spre Irak -care a fost aprobat "fără a fi în posesia a minim trei oferte de competiţie". Este una dintre cele mai critice "note", în baza căreia maiorul de Securitate Marin Nicola a decis să-i deschidă lui Constantin Rugescu un dosar de urmărire infomativă şi să-l monitorizeze permanent.
- DOSARUL BANCHERILOR. Vicepreşedintele BRD, cercetat în libertate. Fostul general DIE, arestat preventiv
Pepinera de cadre a DIE Dan Voiculescu a fost subordonatul lui Dragoş Diaconescu între 1982 şi 1990, perioadă în care Diaconescu a avut gradul de colonel. Dezvăluirea a fost făcută de jurnalistul de investigaţii Dan Badea. "Oficiul Argus nu era altceva decât o pepinieră de cadre pentru reprezentanţele deschise în România de către diverse firme străine. Firma era înţesată cu ofiţeri acoperiţi ai DIE. Personal, mi-e greu să admit că Dan Voiculescu a fost doar un simplu turnător", susţine Dan Badea. Oficiul Argus era prima interfaţă a Securităţii cu oamenii de afaceri străini şi se ocupa de plasarea ofiţerilor în cadrul societăţilor proprii deschise în străinătate. Potrivit cărţii de muncă, Dan Voiculescu a fost promovat director general la data de 1 august 1984. De fapt, el a fost reprezentantul firmei cipriote Crescent Commercial & Maritime Cyprus în România, una dintre societăţile controlate de Securitate. Firma Crescent avea indicativul UM 0544 în actele Securităţii, era în relaţii directe cu Întreprinderea de Comerţ Exterior (ICE) "Dunărea",condusă de generalul Constantin Gavril.
- Stenogramele FRAUDEI: ÎN CE a constat implicarea învinuiţilor. Cât şi cum s-ar fi furat de fapt
"Băiatul deştept" La data de 2 septembrie 2004, Dan Voiculescu a făcut public o parte din dosarul său de Securitate şi a fost întrebat despre relaţia cu Argus: "Cum se face că lucraţi între securişti, aţi fost angajat ca director la Crescent prin Oficiul Argus, care era o firmă a fostei Securităţi, aţi făcut cele mai mari afaceri cu întreprinderile de comerţ exterior ale Securitatii, dar nu aţi fost securist?". Ducând mâna la frunte, Voiculescu a exclamat cu veselie: "Băiat deştept!". În perioada 1977- 1982, "Felix" a semnat mai multe note privind afacerile societăţilor Vitrocim, Crescent şi ICE Dunărea. Deşi învârtea banii Securităţii şi vindea pe valută produsele statului, numele lui nu mai apare în notele informative date publicităţii.
- INEXPUGNABILI. REŢEAUA BANCHERILOR, sprijinită de Vechea Securitate: case conspirative, falsificatori de acte şi oameni-cheie în toate instituţiile statului
Voiculescu va candida pentru un loc de senator în sectorul 4. În declaraţia depusă la BEM, el a tăiat opţiunea "nu am fost lucrător al Securităţii" "Au perfectat contractul de transport ciment în Irak,probabil fără a fi în posesia a minim trei oferte de competiţie conform reglementărilor." "FELIX", ultima turnătorie Voiculescu a fost promovat director general la Argus în 1984, după cum scrie în cartea sa de muncă Metodele Securităţii Dragoş Florian Diaconescu, pe numele său complet, a pus în aplicare, pentru a păcăli băncile comerciale în 2012, ce a învăţat în timpul carierei sale de ofiţer al Direcţiei de Informaţii Externe. A utilat unul din birourile sale cu aparatură specifică pentru falsificarea documentelor ce urmau să fie prezentate la bancă. Fostul securist organiza întâlniri conspirative cu oameni de afaceri conectaţi la lumea interlopă, cu Aurel Şaramet (directorul Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri) şi cu Claudiu Cercel (vicepreşedintele BRD România). Potrivit DIICOT, el avea, în cadrul grupului, mai multe nume de cod: "Colonelu", "Generalul", "Dragoş", "Tataie" sau "Moşu".
- DOSARUL BANCHERILOR Generalul DIE, Dragoş Diaconescu, a pus la dispoziţie locuinţe conspirative pregătite pentru falsificarea actelor
"Locurile de întâlnire erau dotate cu întreaga aparatură necesară falsificării actelor, inclusiv ştampilele ANAF", arată procurorii DIICOT. Diaconescu s-a tranformat, după 1990, într-un om de afaceri influent. El a înfiinţat mai multe firme cu diverse obiecte de activitate: imobiliare, prelucrarea lemnului, pază şi protecţie, construcţii, comerţ sau consultanţă. Dragoş Diaconescu este în arest după ce judecătorii au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă. Marius Oprea: "Argus şi Crescent erau legate de structurile Securităţii" Istoricul Marius Oprea ne-a explicat că societăţile Argus, ICE Vitrocim, ICE Dunărea, ICE Carpaţi, Terra şi Arpimex erau subordonate Securităţii. "Firma Crescent a reprezentat pentru ICE Dunărea principalul beneficiar al exporturilor", suţinea istoricul în cartea sa "Moştenitorii Securităţii". El a arăta că după ce firma ciprotă Crescent şi-a deschis filială la Bucureşti, condusă de Dan Voiculescu, avea o cifră de afaceri de 200 de milioane de dolari anual şi un profit de circa cinci milioane de dolari. Comisionul Securităţii "Tot comerţul exterior al României era controlat de Securitate. Se luau comisioane, indiferent dacă era vorba de ciment, fier -beton, tablă sau bocanci", ne-a spus acesta. Istoricul a explicat că România era evitată de statele occidentale, pe piaţa externă, din cauza nerespectării drepturilor omului. "Marfa era vândută prin firme fantomă, înregistrate în paradisuri fiscale, Cipru sau Insulele Virgine Britanice. Erau cutii poştale care aparţineau Securităţii", a ţinut să precizeze Marius Oprea. CITIŢI ŞI:
- EXCLUSIV Romii din Sinteşti şi-au înscenat un jaf pentru a-i păcăli pe bancherul Claudiu Cercel şi pe generalul DIE, Dragoş Diaconescu
- DOSARUL BANCHERILOR Numărul doi din BRD, bancherul Claudiu Cercel, a fost monitorizat ambiental, telefonic şi informatic
- DOSARUL BANCHERILOR Reţeaua a atras înalţi funcţionari din ministere şi Senat: "A penetrat 80% din sistemul bancar românesc"
- PRIMELE STENOGRAME din DOSARUL BANCHERILOR Aurel Şaramet către ofiţerul DIE: "Tovarăşe general Dragoş, să trăiţi! Onoare muncii! Şaramet, permiteţi să raportez!"