Gazprom, cea mai tare companie din lume?

Gazprom, cea mai tare companie din lume?

La mana marelui producator rus de gaze naturale sta nu doar Romania, ci si Europa.

Gazprom poate deveni cea mai bogata companie din lume, cu o valoare de peste 250 miliarde dolari, a declarat astazi prim-vicepremierul Rusiei, citat de RIA Novosti.

”Gazprom are cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume. Cand m-am alaturat Consiliul Director al Companiei, in anul 2000, concernul a fost evaluat la doar opt miliarde dolari, iar in prezent este evaluat la 250 miliarde dolari. Intr-o zi, Gazprom ar putea deveni cea mai bogata companie din lume”, a declarat prim-vicepremierul Rusiei, Dmitri Medvedev, care este de asemenea si presedinte al Consiliul Director.

”Intreaga tara, populatia sa, depind de Gazprom. Nu vrem sa riscam un colaps economic sau politic care ar putea surveni daca am vinde compania unor investitori privati”, a adaugat Medvedev, declarand ca Gazprom trebuie sa ramana sub controlul statului. Gazprom, principalul furnizor de gaze si al Romaniei, este o socitate controlata de statul rus. Sase procente din companie sunt detinute de un consortiu de firme din Germania.

Gazprom, care vinde gaze in toate tarile din Centrul si Estul Europei, nu figureaza inca in topul mondial al companiilor intocmit de Forbes. Potrivit presigioasei publicatii americane, pe primul loc se afla Citigroup (SUA), urmata de Bank of America (SUA), HSBC Holdings (Marea Britanie), General Electric (SUA), JPMorgan Chase (SUA), American International Group (SUA), ExxonMobil (SUA), Royal Dutch Shell (Olanda), UBS (Elvetia), ING Group (Olanda) etc.

Ne puteți urmări și pe Google News