Garsonierele din blocurile vechi, campioane la ieftinire
- Adam Popescu
- 26 iulie 2010, 14:33
Preţul apartamentelor vechi a continuat să scadă de la începutul acestui an, într-un ritm mai alert decât cel al apartamentelor noi, cele mai mari scăderi ale preţurilor înregistrându-se la garsoniere.
Astfel, preţul pe metrul pătrat s-a redus la 1.194 euro, la mijlocul lunii iulie, de la 1.287 euro, valoare înregistrată în prima săptămână din luna ianuarie a acestui an, potrivit imobiliare.ro.
De asemenea, şi preţurile apartamentelor cu 3 camere au înregistrat o scădere mai rapidă, comparativ cu alte segmente ale pieţei imobiliare. Preţul acestora s-a redus cu aproape 5% în intervalul ianuarie-iulie 2010, în vreme ce preţul apartamentele vechi cu 2 camere a scăzut cu 2,5%, până la 915 euro/mp. Apartamentele cu 4 camere s-au ieftinit cu 2,3%.
"Până la sfârşitul acestui an, preţurile ar trebui să scadă în continuare, dacă ţinem cont de faptul că băncile încă nu au început să promoveze în piaţă proprietăţile aflate în executare silită şi că efectele măsurilor de reducere a salariilor şi de creştere a TVA-ului vor avea efecte asupra puterii de cumpărare abia din toamnă", subliniază Adrian Erimescu, director general imobiliare.ro. Preţurile locuinţelor din Bucureşti:
- apartamentele noi cu 4 camere s-au ieftinit cu 9,3%
- apartamentele noi cu 3 camere s-au ieftinit cu 8,2%
- apartamentele noi cu 2 camere s-au ieftinit cu 1,1%
- garsonierele noi s-au ieftinit cu 2,7%
- garsonierele vechi s-au ieftinit cu 8,2%
- apartamentele vechi cu 2 camere s-au ieftinit cu 7,3%
- apartamentele vechi cu 3 camere s-a ieftinit cu 4,5%
Braşov:
- apartamentele vechi cu 2 camere s-au ieftinit cu 3,5%
- apartamentele vechi cu o cameră s-au ieftinit cu 2,9%
- apartamentele vechi cu 3 camere s-au scumpit cu 0,7%
- apartamentele vechi cu 4 camere s-au ieftinit cu 1,7 %
Cluj-Napoca:
- apartamentele vechi cu 4 camere s-au ieftinit cu 15,7%
- apartamentele vechi cu 3 camere s-au scumpit cu 0,3%
- apartamentele vechi cu 2 camere s-au scumpit cu 5,9%
- garsonierele s-au scumpit cu 1%
Constanţa:
- apartamentele vechi cu 4 camere s-au ieftinit cu 10,9%
- apartamentele vechi cu 3 camere s-au ieftinit cu 8,2%
- apartamentele vechi cu 2 camere s-au ieftinit cu 2,9%
Iaşi:
- apartamentele vechi cu 2 camere s-au ieftinit cu 0,4%
- apartamentele vechi cu 3 camere s-au ieftinit cu 2,8%
- apartamentele vechi cu 4 camere s-au ieftinit cu 2,3%
- garsonierele vechi s-au ieftinit cu 4,3%.
Timişoara:
- apartamentele vechi cu 2 camere s-au ieftinit cu 11,9%
- apartamentele vechi cu 3 camere s-au ieftinit cu 12,4%
- apartamentele vechi cu 4 camere s-au ieftinit cu 10%
- garsonierele vechi s-au ieftinit cu 6,6%