Garry Kasparov urcă pe scena „Tech Talks by UPT”. Eveniment special organizat la Timișoara

Garry Kasparov urcă pe scena „Tech Talks by UPT”. Eveniment special organizat la Timișoara Marele şahist Garry Kasparov a sosit la Timişoara, la invitaţia Universităţii Politehnica. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Garry Kasparov va participa la evenimentul „Tech Talks” din Timișoara. Marele şahist a ajuns recent în România, fiind invitat la evenimentul organizat de Universitatea Politehnica.

Garry Kasparov participă la evenimentul care reuneşte experţi de top din industria AI, lideri de opinie şi pionieri în domeniu

Miercuri, marele șahist a ajuns pe Aeroportul Timişoara. Acesta a lăsat chiar și un mesaj în cartea de onoare:

„Vă mulţumesc pentru o primire-surpriză în oraşul de naştere al Revoluţiei Române.

Astăzi, când lumea se confruntă din nou cu o ameninţare existenţială provenită din rămăşiţele trecutului comunist, sunt cu adevărat entuziasmat să vizitez locul care prin importanţa sa istorică ne-a oferit încrederea în viitorul luminos democratic”, a scris Kasparov.

Ne puteți urmări și pe Google News

Garry Kasparov

La ora 16:00, Kasparov va participa la conferinţa „Tech Talks by UPT”.

Garry Kasparov se află pentru prima dată într-un alt oraș din România, în afară de București:

„Este prima mea vizită într-un oraș din România, în afară de București. E bine! Normal, cunosc puțin din istoria Timișoarei. Știu că de aici a început Revoluția. Îmi amintesc că, în 1989, am avut un fel de conferință a șahiștilor sovietici. În mijlocul întâlnirii, am primit informația că România s-a alăturat mișcării pentru libertate și a răsturnat regimul dictator. De aceea Timișoara rămâne în minte”, a spus Garry Kasparov.

Dialogul moderat de Cătălin Ştefănescu va explora teme precum politica globală şi provocările lumii moderne, experienţele personale şi viziunile pentru viitor:

„Într-un context geopolitic de actualitate, personalitatea şi perspectivele lui Garry Kasparov sunt de un interes arzător pentru publicul larg, iar acest eveniment oferă o ocazie unică de a-l vedea şi asculta pe Kasparov într-un dialog interactiv şi inspiraţional la Timişoara. Moderat de Cătălin Ştefănescu, dialogul va explora teme precum politica globală şi provocările lumii moderne, experienţele personale şi viziunile pentru viitor (…)”, a transmis Universitatea Politehnica Timişoara.

Kasparov

Garry Kasparov este cel mai tânăr campion mondial de șah din istorie (22 de ani)

În 1997, Kasparov s-a confruntat cu Deep Blue, computerul dezvoltat de IBM. După cum își amintește marele șahist, meciul respectiv avea să îi stârnească interesul pentru inteligența artificială.

Până în 2019, Kasparov și-a transformat strategiile de șah în perspective despre AI. El a vorbit la numeroase conferințe și seminarii din întreaga lume, abordând impactul AI asupra diferitelor industrii și aspecte ale vieții de zi cu zi.

Scrisă în 2017, cartea „Deep Thinking: Where Machine Intelligence Ends and Human Creativity Begins” a fost un best-seller la vremea respectivă. Cartea lui Garry Kasparov analizează experiențele sale cu AI și oferă o privire profundă asupra viitorului mașinilor inteligente și al umanității.