Garda Financiara Neamţ a intrat în arest

Garda Financiara Neamţ a intrat în arest

Procurorii DNA au reţinut trei comisari ai Gărzii Financiare din judeţul Neamţ, printre care şi pe şeful instituţiei, sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au reţinut pe şeful Gărzii Financiare - Neamţ şi doi comisari, pentru că au primit mită de la zece agenţi economici, pentru a face control formal şi a nu aplica amenzi. Conform procurorilor, Constantin Nistor, comisar şef în cadrul Gărzii Financiare - Secţia Judeţeană Neamţ, Gheorghe Enăşoaie şi Corneliu Antonie, comisari în cadrul aceleiaşi instituţii, sunt acuzaţi de luare de mită, în formă continuată.

Mită pentru amenzi minime În ziua de 29 septembrie 2011, Constantin Nistor, Gheorghe Enăşoaie şi Corneliu Antonie, în calitate de comisari în cadru Gărzii Financiare - Secţia Judeţeană Neamţ, au efectuat un control la zece agenţi economici din Neamţ. Cu această ocazie, cei trei au primit de la administratorii societăţilor comerciale verificate suma totală de 4.110 lei în scopul efectuării unui control formal, pentru a aplica amenzi contravenţionale minime. Cei trei au fost reţinuţi pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentaţi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.

Ne puteți urmări și pe Google News