Gabriel Oprea, așteptări mari pentru 2020. Ce a declarat liderul UNPR

Gabriel Oprea, așteptări mari pentru 2020. Ce a declarat liderul UNPR

Președintele UNPR Gabriel Oprea a declarat, recent, într-o conferința de presă la Piatra Neamț că partidul pe care îl conduce are o fantă de 10-15 %, vorbind despre un val de naționalism fără precedent.

„Fanta noastră este de 10 - 15%. Există un val de naţionalism fără precedent în toată Europa. Noi suntem patrioţi, dar apărăm valorile naţionale ale statului român. Noi, UNPR, credem că proiectul Uniunii Europene este sustenabil şi va aduce prosperitatea României, credem în UE şi în NATO”, a spus Gabriel Oprea.

Șeful UNPR susține că principalul obiectiv al partidului este de reorganizare, cu scopul de a obține la anul peste 10 % din voturi. În ceea ce privește campania pentru alegerile europarlamentare, principalii piloni ai formațiunii politice vor sunt Ilie Năstase și Anghel Iordănescu.

„Căutăm să ne batem onorabil şi pentru aceste alegeri europarlamentare şi avem doi vectori buni, Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu. Dacă ne organizăm bine, avem o şansă. Dar obiectivul strategic este pentru anul viitor să revenim acolo unde am fost. Noi sperăm să avem la anul peste 10%”, a mai completat liderul UNPR.

Gabriel Oprea a făcut toate aceste declarații la Piatra Neamț, cu ocazia unei întâlniri cu filiala partidului său din județul respectiv.