Fructe şi legume din import, cu pesticide

Fructe şi legume din import, cu pesticide

Urme de pesticide, legume şi fructe neetichetate şi neambalate corespunzător sau lipsa documentelor, au fost neregulile găsite de reprezentanţii Ministerului Agriculturii în urma controalelor făcute în câteva puncte vamale.

Ieri, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a verificat mai multe loturil de legume şi fructe proaspete provenite din import, în punctele vamale Voluntari şi Piaţa de Gros din Bucureşti, în Port Constanţa, Agigea şi Giurgiu.

În Punctul vamal Piaţa de Gros Bucureşti, au fost controlate 15 societăţi comerciale care comercializează legume şi fructe proaspete şi s-au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare de 6000 lei.

Amenzi de 8.000 de lei la Giurgiu

În punctul vamal Giurgiu s-au efectuat controale mixte şi s-au aplicat  patru amenzi, în valoare totală de 8.000 lei, pentru fructe neetichetate şi neambalate corespunzător şi pentru neînscrierea în documentele fiscale a ţării de origine şi a categoriei de calitate.

De asemenea, au fost prelevate probe, pentru tomate şi pepeni verzi, pentru determinarea reziduurilor de pesticide. În punctul vamal Voluntari au fost controlate loturi tomate, pepene galben, morcov, ceapă sau ardei.

Morcovi din Siria

Un lot de morcovi import Siria a fost găsit neconform pentru absenţa etichetei pe unitatea de ambalaj, acesta nefiind liber de vamă.

Celelalte loturi au fost conforme cu standardele de comercializare. S-a prelevat o probă de tomate pentru determinarea reziduurilor de pesticide.

Ne puteți urmări și pe Google News