La începutul verii, Papa Francisc a fost avertizat că tocmai a fost descoperit un vast sistem de tranzacții frauduloase în inima celui mai mic stat din lume.

L’Espresso a obținut documentele magistraților cu privire la scandalul financiar care zguduie Sfântul Scaun

Săptămâna trecută L’Espresso a dezvăluit mai multe detalii despre afacere. Potrivit anchetei, sute de milioane de euro au fost investiți prin acorduri financiare opace „ca și cum Vaticanul ar fi o bancă comerciantă într-o țară offshore”, spune revista.

Una dintre investiţiile care atrage atenția este cea a unei clădiri de lux din Londra. Cazul datează din 2012. La vremea respectivă, un finanțator italian, Raffaele Mincione, a fost mandatat de Vatican să investească într-o companie petrolieră din Angola. În cele din urmă, afacerea s-a încheiat și Mincione își propune să investească suma în imobiliare londoneze, prin intermediul fondului său de investiții cu sediul în Luxemburg.

182 de milioane de euro sunt plătite pentru achiziția a 17.000 de metri pătrați de apartamente de lux, iar natura fondurilor au fost aduse de la Vatican. Banii săracilor dormeau în cofrele Vaticanului și, prin urmare, erau folosiți pentru a finanța investiții care nu se pupau cu doctrina socială a Bisericii.

Cardinalul Giovanni Becciu în vârstă de 71 de ani, care a fost până anul trecut numărul doi al puternicului Secretariat al Statului Sfântului Scaun și a pus mâna pe toate treburile interne de la Vatican este în centrul atenţie. El ar fi cel care ar fi lansat ideea pentru investiții opace, potrivit L’Espresso.

La 1 octombrie, a avut loc o anchetă a jandarmeriei Vaticanului în sediul secretarului de stat. Documentele și echipamentele computerizate sunt confiscate. La câteva zile de la percheziția jandarmilor circulă un afiș în care arată fețele a cinci angajați de la Vatican sub cercetare judiciară. Afişul a fost trimis  personalului intern de stat și gardienilor elvețieni care controlează securitatea și accesul Vaticanului.

Documentul a ajuns la redacţia L’Espresso

Papa Francisc însuși are emoții că aceste nume vor fi dezvăluite publicului larg iar șeful jandarmilor va fi obligat să demisioneze. Printre cei cinci arestați, doi ies în evidență: episcopul Mauro Carlino, fost secretar personal al cardinalului Becciu și șef al Oficiului de Informare și Documentare al Secretariatului de Stat, şi Tommaso Di Ruzza, directorul Autorității pentru Informații Financiare, o structură înființată la sfârșitul anului 2010 de Benedict XVI și care trebuia să consolideze transparența financiară.

Acest scandal va fi scos la lumină datorită Brexit-ului

Ca urmare a incertitudinilor din Marea Britanie, valoarea moștenirii clădirii londoneze se prăbușește. În 2018, cardinalul Becciu părăsește secretarul de stat. Succesorul său, arhiepiscopul venezuelean Edgar Peña Parra, decide să cumpere acțiunile încă deținute de Mincione la clădirea cu apartamentele de lux din Chelsea. El solicită finanțare de la Banca Vaticanului. Dar directorul  denunță cererea procurorilor de la Vatican, care deschid o anchetă.

Această afacere ar putea avea urmări, pentru că L’Espresso evocă sume de peste 600 de milioane de euro care ar fi trecut prin alte tranzacții imobiliare, în special la Paris. În ciuda voinței papei Francisc de a reforma finanțele Vaticanului, drumul către transparență este încă lung. Iar rezistența din interiorul Vaticanului este puternică.

Te-ar putea interesa și: