Justitie
FRAUDĂ cu FONDURI EUROPENE în patru judeţe. DNA a intrat pe fir şi a început PERCHEZIŢIILE
- Daniel Teodoreanu
- 2 martie 2016, 09:31
Procurorii DNA de la Serviciul Teritorial Târgu Mureș efectuează miercuri percheziții în patru județe, într-un dosar care vizează utilizarea fondurilor alocate de la bugetul Uniunii Europene.
Există suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, de evaziune fiscală și spălare a banilor, conform Agerpres.
“În cursul zilei de 2 martie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la 31 de adrese, în județele Mureș, Cluj, Harghita și Brașov, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se precizează în comunicatul procurorilor DNA.
Recomandările noastre