Franţa mai expulzează 100 de romi

Franţa mai expulzează 100 de romi

Un avion ce va avea la bord 100 de romi, adulţi şi copii, va decola mâine după-amiază de pe aeroportul din Marseille-Provence, din sudul Franţei, cu destinaţia Bucureşti, anunţă AFP.

Acest zbor este organizat de Oficiul francez pentru Imigraţie şi Integrare. Potrivit autorităţilor, romii au acceptat de bunăvoie să fie repatriaţi, în schimbul unui ajutor financiar.

Pe 26 august, Franţa a trimis peste 250 de romi din Lyon şi Paris în România, la bordul a două avioane ale companiei Blue Air.

În lunile august şi septembrie, mai multe tabere de romi au fost distruse în Aix-en-Provence şi în Marsilia, iar romilor li s-a spus că au obligaţia să părăsească teritoriul francez în maximum o lună.

Ne puteți urmări și pe Google News

De la sfârşitul lunii iulie, peste o mie de romi au fost repatriaţi în România şi în Bulgaria. Cei mai mulţi dintre ei au primit un ajutor de 300 de euro pentru adulţi şi 100 de euro pentru copii.