Franks, FMI: O creştere a salariului minim ar putea bloca angajările

Franks, FMI: O creştere a salariului minim ar putea bloca angajările

Şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat astăzi, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că este necesară o evaluare foarte atentă a majorării salariului minim pe economie, pentru că ar putea determina patronii să renunţe la angajări.

Jeffrey Franks a explicat că este conştient de faptul că se fac presiuni în ceea ce priveşte majorarea salariului minim pe economie de la valoarea actuală de 600 de lei, ceea ce ar putea fi un avantaj, însă a menţionat că trebuie făcută o evaluare care să arate cu exactitate ce ar însemna o astfel de majorare în mediul economic.

Reprezentantul FMI a mai spus că o creştere a salariului minim ar putea avea efecte dăunătoare asupra mediului economic. La ieşirea de la discuţiile cu ministrul muncii Ioan Botiş, Franks a explicat şi care ar putea fi unul dintre aceste efecte: patronii ar putea renunţa la angajarea de noi oameni, fiind nevoiţi să crească salariile deja aflate în plată. Oficialii au discutat şi despre cele două legi cerute de forurile internaţionale, legea salarizării unitare şi cea a pensiilor, legi care înregistrează întârzieri în ceea ce priveşte adoptarea unei forme finale agreate. Însă, Jefrrey Franks a declarat că speră că aceste întârzieri să fie recuperate. Reprezentanţii FMI urmează să aibă discuţii şi cu Ministerul de Finanţe, BNR şi Guvernul României, dar şi cu sindicatele, vizita oficialilor urmând să se încheie pe 1 noiembrie. Citiţi aici mai mult despre declaraţiile lui Franks.

Ne puteți urmări și pe Google News