EVZ continuă seria fragmentelor din autobiografia marelui actor Marlon Brando, intitulată „Cântece învăţate de la mama“ şi publicată de Editura Rao. Astăzi, câteva cuvinte despre numeroasele femei pe care le-a avut.
„Am avut întotdeauna noroc la femei. Au existat o mulţime în viaţa mea, deşi rareori le-am acordat mai mult de câteva minute. Am avut prea multe aventuri ca să mă pot considera un om normal şi raţional, dar, nu ştiu cum, întotdeauna am crezut că trebuie să existe ceva - cineva - şi pentru mine. Ceva a existat - pensii alimentare uriaşe şi, dacă nu asta, atunci probleme care ar fi ajuns pentru cincizeci de bărbaţi.
Cu femeile am avut ceea ce s-ar putea numi «relaţii pe bandă rulantă». Îmi place să identific şi să apăs pe butoanele emoţionale ale femeilor - lucru echivalent de obicei cu a le face să simtă că înseamnă ceva pentru mine şi a le oferi securitate lor şi copiilor lor. Cu cât era mai puţin probabil să seduc o femeie, cu atât mai mult îmi doream să reuşesc.
Una dintre fanteziile mele era să le fac tot felul de lucruri călugăriţelor. Am încercat o dată la spital. Numele ei era sora Rafael şi era foarte frumoasă.
Venea deseori în camera mea să vadă cum mă simt şi, cum era neobişnuit de extrovertită, m-am gândit că undeva în ea trebuia să existe şi ceva dintr-o femeie de moravuri uşoare. Aşa că am încercat - şi am ratat. Indiferent ce sentimente umane or fi existat în spatele modului ei de a se comporta, îi era credincioasă lui Dumnezeu, şi nu există pe pământ forţă mai puternică decât credinţa, religioasă sau de altă natură.
Când nu reuşeam să mă sincronizez şi două femei se întâlneau, se iveau de obicei probleme, pentru că fiecare presupunea că avusese exclusivitate. O dată, când am fugit din casă după ce două femei se întâlniseră acolo, îmi amintesc că m-am gândit: «Marlon, ai cincizeci şi şase de ani şi fugi ca un laş, nu eşti ridicol?»“. (Selecţie realizată de Doinel Tronaru)
Recomandările noastre
