FOTOGRAFIILE ANULUI 2011. Nouă imagini: România merge mai departe
- Ionela Săvescu
- 31 decembrie 2011, 13:38

EVZ vă prezintă, astăzi, în câteva fotografii, ce rămâne în urmă din 2011.
Anul în care s-au întâmplat atât de multe şi totuşi în care parcă nu prea s-a întâmplat nimic trece, lăsându-ne momente la care am participat prostiţi, urlând de bucurie sau indiferenţi cum nu credeam că putem fi vreodată.
Au fost ştiri - bombă, răsturnări de miniştri, de dictatori, războaie de stradă, mult sânge, cozi la tigăi şi la mălai, prăbuşiri de monede, de ţări şi de economii, dar nimic n-a fost mai important decât să ne întoarcem, ca în fiecare an, la ale noastre.
Mândriile ne-au fost deopotrivă să-l avem pe Lucian Bute pe ring la Bucureşti, la fel cum inaugurarea Arenei Naţionale a ţinut încleştaţi pumnii ai 50.000 de suporteri la meciul România - Franţa.
Au venit şi americanii. În Olt, la Deveselu, semnarea tratatului pentru scutul anti-rachetă a adunat, în limuzine negre, oficialităţi mici şi mari, primari stângaci în discursuri şi mulţi gură-cască. La final de an, să le mai amintim o dată.
CAMPIONUL. În primul meci pe care l-a jucat acasă, Bute l-a făcut KO pe Mendy
FOTO: OCTAVIAN COCOLOŞ
RUŞINE. Arena Naţională a fost inaugurată cu meciul România - Franţa. Gazonul a fost, spun francezii, "un câmp cu cartofi"
FOTO: OCTAVIAN COCOLOŞ
PE OGOARE. Agricultura ne salvează. Piloţii utilitari aruncă pesticide cu un Antonov 2
FOTO: CODRIN PRISECARU
LA CREŞĂ. Veterinara Roxana Topor îngrijeşte, la Cernavodă, 58 de măgăruşi
FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
AVEM SCUT. Americanii au venit la Deveselu, să ne aducă scutul anti-rachetă. Militarii români au fost invitaţi şi ei la ceremonie
FOTO: CODRIN PRISECARU
THE BODYGUARD. Kevin Costner şi trupa lui, Modern West, în concert la Bucureşti
FOTO: CODRIN PRISECARU
DE ZIUA NOASTRĂ. Traian Băsescu a salutat şi a fost salutat de mulţime la parada militară de 1 Decembrie
FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
CĂDEREA UNUI CRIMINAL. Fostul lider al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic, a fost arestat
FOTO: VLAD STĂNESCU