Alexandru Bănuţă, fost jucător la "celebra" JS Saint-Pierroise, spune că foştii lui coechipieri şi-ar dori să evolueze în fotbalul românesc.
Alexandru Bănuţă, fotbalistul care a evoluat în ultimii ani în Insula Reunion, una dintre cele mai exotice destinaţii bifate vreodată de un jucător român, s-a întors în fotbalul autohton, el semnând recent cu gruparea din Liga a II-a Juventus Colentina.
EVZ l-a redescoperit pe Bănuţă în urmă cu un an şi jumătate, pe vremea când acesta evolua la "celebra" grupare JS Saint- Pierroise, în Reunion.
Fost internaţional român de juniori şi fost component al echipei de fotbal Ceahlăul, în tricoul căreia a jucat în Liga I, Bănuţă se număra printre vedetele fotbalului semiamator din îndepărtata insulă. Pentru calităţile sale, coechipierii şi suporterii de la JS Saint- Pierroise l-au poreclit "Ribery"!
"Voi încerca să-i împac pe toţi măcar cu o excursie"
Bănuţă ne-a dezvăluit ieri că mai mulţi dintre foştii coechipieri şi-ar dori să joace în România, indiferent de nivel.
"Am lăsat în insulă o mulţime de amintiri şi de prieteni. Eu am regretul că nu am câştigat niciun trofeu acolo. Cei din Reunion plâng şi ei, la rândul lor, după mine. Am plecat într-un moment în care echipa era pe locul doi în campionat şi disputa finala Cupei. Fără mine, JS Saint-Pierroise a ajuns pe locul şapte şi a ratat o prezenţă istorică în Cupa Franţei", a mărturisit Bănuţă pentru EVZ.
"I-am înnebunit pe toţi cu poveştile mele despre România. Unii dintre foştii mei colegi ar vrea să vină să joace aici, iar prietenii vor să viziteze România. Voi încerca să-i împac pe toţi. Măcar cu o excursie", ne-a mai declarat "Ribery", cel care a fost solicitat să joace chiar şi pentru naţionala micuţului dominion francez.
I s-a propus un post de funcţionar public
Alexandru Bănuţă a marcat o mulţime de goluri pentru JS Saint-Pierroise, unele dintre ele lăsându-i cu gura căscată pe semiamatorii din Reunion.
Anul trecut, după un meci cu rivalii de la SS Jeanne d'Arc, scor 3-0, în urma căruia JS Saint-Pierroise s-a salvat de la retrogradare, lui Bănuţă i s-a propus un post în Primăria din Saint-Pierre!
"Era un post de funcţionar public, cu un salariu de 1.800 de euro. N-am vrut însă să mă leg la cap, altfel nu aş mai fi ajuns înapoi în fotbalul românesc", spune Alexandru Bănuţă.
FOTBALUL, AFACERE DE FAMILIE
Sora lui, Anne Marie, joacă la Toulouse
Bănuţă s-a născut în România, pe 13 august 1986, într-o familie de bulgari, iar la vârsta de cinci ani a emigrat alături de părinţi în Franţa. Acolo a învăţat fotbalul. Sora lui Alexandru Bănuţă, Anne Marie, joacă la Toulouse FC şi a cochetat în trecut cu echipa naţională a Franţei. Tatăl celor doi, George Bănuţă, fost jucător la Drobeta Turnu Severin, Progresul şi Abatorul Bucureşti, evoluează, la cei 48 de ani ai săi, la formaţia de "old-boys" a echipei Toulouse FC.
Bănuţă ne-a explicat şi de ce s-a întors acasă: "N-am venit pentru bani în România. Dacă era vorba de bani, rămâneam în Reunion. Obiectivul meu e să joc din nou în Liga I. Poate chiar cu Juventus într-o bună zi". "I-am înnebunit pe toţi cu poveştile mele despre România. Unii dintre foştii mei colegi din Reunion ar vrea să vină să joace aici." ALEXANDRU BĂNUŢĂ, mijlocaş la Juventus Colentina