FOTBAL ÎN CĂTUŞE. Avram plânge, Ţerbea râde, Sandu şi Dragomir se încălzesc
- Cristian Şt. Vasilcoiu
- 30 septembrie 2011, 00:33
Procurorii Anticorupţie au în cercetare dosare care îi privesc şi pe Mitică Dragomir şi Mircea Sandu. Avram şi Ţerbea află astăzi dacă vor fi eliberaţi.
Fostul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Vasile Avram, mai că a plâns în faţa completului de trei magistraţi al Curţii de Apel Bucureşti, care a judecat, ieri, recursul la arestarea sa preventivă şi a afaceristului Sorin Ţerbea. Acesta s-a ţinut, în schimb, de glume, mai ales cu mascaţii care îi păzeau, cărora, în diverse momente, le mai şi făcea cu ochiul. Judecătorii decid astăzi dacă îi vor elibera sau nu. Bâlbele unui om terminat Vasile Avram a lăsat impresia unui om care stă să cedeze, declaraţiile sale, iniţial concise, transformându-se în bâlbâieli, contradicţii şi chestiuni irelevante. Preşedintele completului de judecată, Dumitru Mirancea, a dezvăluit că, potrivit dosarului, DNA "face referire că mai sunt vizate şi alte persoane de la vârful Federaţiei". Moment în care Vasile Avram a recunoscut că a mai fost chemat la DNA, în mai-iunie, unde a dat o declaraţie scrisă în care a precizat că nu derulează afaceri cu Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir.
A mai declarat că nu ştie dacă la nivelul conducerii Federaţiei şi cel al Ligii Profesioniste de Fotbal s-au primit bani pentru licenţierea Poli Timişoara. Şi că nici nu-şi aminteşte să fi discutat, la o nuntă, cu Gigi Becali, referitor la delegările arbitrilor. Avram a admis şi că a mers, iniţial, de bunăvoie la DNA, dar apoi a schimbat subiectul. Potrivit surselor EVZ, lui Vasile Avram i s-ar fi propus, înainte de arestare, să poarte echipament de interceptare, la întâlniri cu şefi ai Federaţiei şi Ligii, dar ar fi refuzat. Fostul şef al CCA s-a bâlbâit şi când a trebuit să explice dacă şi cu cine se consulta atunci când întocmea listele cu delegările arbitrilor pentru meciurile de fotbal din Liga I. Ba a spus că se consulta cu subalternii, ba şi cu şefi din Federaţie, pentru a reveni, apoi. Pilotul elicopterului: "I-am dat totul, ce a fost acolo!" Bâlbâielile au continuat, pe măsură ce judecătorii au început să-i confrunte pe Avram şi Ţerbea cu probele din dosarul instrumentat de DNA. Spre exemplu, Avram a susţinut că nu a primit nici bani şi nici aşa-zisul cadou, tabloul în basorelief, iar Ţerbea a negat că ar fi dat mită. Judecătorul a dat, atunci, citire unei interceptări telefonice a unei con versaţii purtate între Ţerbea şi Nicolae Iacobescu, pilotul elicopterului pe care afaceristul i l-a pus la dispoziţie lui Avram pe ruta Bucureşti - Tg. Mureş şi retur: "S.Ţ.: Omul mulţumit? Tottot?/ N.I.: Mulţumit, da! I-am dat totul, ce a fost acolo!/ S.Ţ.: Da, da, bine! Du-te şi odihneştete, vorbim mâine". Moment în care Ţerbea şi-a schimbat total declaraţia: "Atunci înseamnă că i-a dat tabloul, că altceva n-a fost acolo!".
Contradicţiile au continuat şi în privinţa locului în care Ţerbea i-ar fi oferit lui Avram tabloul pe care acesta l-ar fi refuzat. Avram a spus ba că scena a avut loc într-o cameră a hotelului afaceristului, apoi în restaurant, apoi la recepţie, pentru ca, într-un final, discuţia să se mute la elicopter, iar Ţerbea să exclame: "N-am mai înţeles nimic, nici eu, apoi nu m-a mai interesat subiectul". Hotărâre a CCA, antedatată şi semnată din arest Vasile Avram s-a mai ales cu o acuzaţie de fals, deoarece a semnat, pe 26 septembrie, în timp ce se afla în arest, o Hotărâre a Biroului Executiv al CCA, datată ianuarie 2011, care i-a fost adusă de avocaţii Adrian Penciu şi Alexandru Şerba
Aceştia din urmă s-au ales şi ei cu dosar penal şi au interdicţie de părăsire a ţării. Avram a susţinut, însă, că a citit abia după ce a semnat şi că ar fi fost indus în eroare. Culmea fotbalului: şpagă pentru a pierde! Procurorii DNA au mai reţinut că Sorin Ţerbea dădea mită atât pentru ca şeful CCA să-i delege arbitri prietenoşi la meciurile echipei pe care o sponsorizează, FCM Tg. Mureş, cât şi pentru ca echipa să piardă, în anumite cazuri. Spre exemplu, la meciul susţinut acasă de FCM cu Universitatea Cluj, o victorie a gazdelor ar fi însemnat o mai bună poziţie în clasament, dar şi prime de joc, ceea ce ar fi presupus o cheltuială mai mare decât drepturile de televiziune încasate de club. Surse din lumea fotbalului precizează pentru EVZ că o astfel de "tactică de joc" s-ar putea traduce prin bani câştigaţi la casele de pariuri sportive sau de la alte echipe interesate ca o anume formaţie să piardă ori să câştige.
Vasile Avram este acuzat că a luat mită 19.000 de euro, de la Sorin Ţerbea, pentru a delega anumiţi arbitri la meciurile disputate de FCM Tg. Mureş. Citiţi şi:
- FOTBAL ÎN CĂTUŞE. Stenograme din dosarul Avram. Lui Mircea Sandu îi place vinul rose
- EXCLUSIV. Ce rechini dă Vasile Avram pe mâna Anticorupţiei?
- Dosarul "Fotbal în cătuşe". Cum mituia Sorin Ţerbea arbitrii: cu mii de euro şi vin pentru nunţi
- Marile furturi din actualul sezon al Ligii I. VEZI ce partide au influenţat arbitrii
- Adrian Mititelu, la DNA: "Toţi oamenii puşi în funcţie de Mircea Sandu ajung la puşcărie"