Fondurile europene asteapta OK-ul de la Bruxelles

Fondurile europene asteapta OK-ul de la Bruxelles

Cinci programe operationale pentru accesarea fondurilor europe de catre Romania au fost abrobate ieri in sedinta de guvern: Programul Operational Regional, cel pentru Transporturi, cel pentru Mediu, cel pentru dezvoltarea resurselor umane si Programul Operational prin Ministerul Finantelor.

Urmatorul pas pe care oficialii de la Bucuresti il asteapta este primirea unui raspuns din partea Comisiei Europene. Insa, pana cand fondurile europene vor fi utilizate de firmele si autoritatile locale din Romania, vor mai trece cateva luni.

„In urmatoarele zile, documentele vor fi transmise oficial Comisiei Europene. Procedurile de aprobare trebuie sa se finalizeze la Comisie in termen de aproximativ 4 luni”, a declarat ieri premierul Calin Popescu-Tariceanu. Desi termenul de finalizare a proiectelor de programe operationale stabilit in colaborare cu oficialii Comisiei Europene era ianuarie 2007, alte doua programe asteapta aprobarea in sedintele viitoare de guvern. 

Peste 19,7 miliarde de euro de la UE

Prin ordonantele aprobate ieri de guvern, Romania va primi de la UE 3,7 miliarde de euro pentru Programul Operational Regional, fond la care tara noastra va contribui cu 713 milioane de euro. Pentru celelalte programe operationale, fondurile pe care beneficiarii le pot accesa sunt tot de nivelul miliardelor de euro.

Contributia UE si contributia Romaniei la fondul destinat dezvoltarii Transporturilor insumeaza 5 miliarde de  euro, programul fiind complementar cu cel regional, potrivit purtatorului de cuvant al guvernului, Oana Marinescu. Programul pentru Mediu va insuma de 5,5 miliarde de euro (din care 4,5 europeni), iar cel gestionat de Ministerul Muncii, 3,5 miliarde de euro. Cei care vor aplica la programul pentru asistenta tehnica, desfasurat prin Ministerul Finantelor, vor avea la dispozitie un fond de aproximativ 200 de milioane de euro, dintre care 170 de milioane de euro prin Fondul Social European.

„Fondurile alocate Romaniei vor ajunge la beneficiari fie prin plata directa, prin Ministerul Finantelor Publice, asa cum este cazul programelor pe Transporturi si Mediu, fie prin plata indirecta, prin intermediul unor organisme de plata. Romania este pregatita pentru absorbtia fondurilor comunitare. Din acest moment, mingea se afla in curtea Comisiei Europene”, a explicat Alice Batu, secretar de stat in Ministerul Finantelor.

MFP se asigura in cazul unor ilegalitati

Tot in sedinta de ieri, executivul a aprobat si o ordonanta de urgenta prin care sa se reglementeze distruibuirea fondurilor nerambursabile si rambursabile. „Noutatea consta in constatarea creantelor bugetare de catre autoritatile de competenta plus o directie din cadrul Ministerului Finantelor”, a mai spus Alice Batu. Mai mult, ANAF va fi institutia abilitata sa treaca la executare silita in cazul prejudiciilor aduse fondurilor comunitare.

In cazul prefinantarii, daca beneficiarul nu prezinta in termen de sase luni sau intr-un alt termen prevazut in contract nicio justificare privind achizitionarea de bunuri sau executarea de lucrari, prefinantarea va fi restituita bugetului din care a fost acordata.

Ne puteți urmări și pe Google News