Fondul Proprietatea îşi alege administratorul prin metoda folosită la privatizarea BCR

Fondul Proprietatea îşi alege administratorul prin metoda folosită la privatizarea BCR

Fondul Proprietatea va avea un manager, în cel mai bun caz, abia în luna decembrie.

Potrivit lui Sebastian Vlădescu, preşedintele Comisiei de selectare a administratorului de fond, administratorul Fondului Proprietatea va fi selectat la jumătatea lui decembrie de către un calculator. O procedură tehnică similară a fost utilizată şi în cazul privatizării Băncii Comerciale Române. „Pot participa companii care sunt înregistrate în România sau în alt stat membru UE, care au capacitatea juridică, conform legii aplicabile, şi sunt autorizate de autoritatea competentă în materie de pieţe financiare să presteze pentru entităţi de tipul Fondul Proprietatea. Candidaţii nu vor putea să participe la mai mult de două consorţii şi nu vor putea să aibă mai mult de două oferte“, a declarat Vlădescu, marţi, la guvern. Potrivit caietului de sarcini privind administrarea Fondului Proprietatea aprobat de guvern, vor fi acceptate doar companii care au gestionat în ultimii doi ani active totale de peste 30 miliarde de euro. Societatea care va deveni administratorul Fondului trebuie să aibă o asigurare de răspundere profesională de minimum 50 milioane de euro.

Anunţul de începere a procedurii de selectare a managerului va fi publicat săptămâna viitoare, conform calendarului aprobat de executiv. În primele două săptămâni de la publicare va fi organizată sesiunea de întrebări şi răspunsuri, înainte de depunerea ofertelor iniţiale.

Până pe 15 noiembrie urmează să fie selectate cel mult cinci companii care, între 15 şi 30 noiembrie, vor intra în faza dialogului competitiv. Două sau trei dintre acestea vor depune oferte finale. Managerul de Fond selectat va fi anunţat în intervalul 10-20 decembrie, a spus Vlădescu.

Ne puteți urmări și pe Google News