Criza datoriilor din zona euro afectează până și creșterea economică a Chinei.
FMI avertizează că actuala criză a datoriilor din Uniunea Europeană poate încetini semnificativ ritmul de creştere economică a Chinei, informează AP, preluată de Agerpres.
Autorităţile de la Beijing trebuie să lanseze un program capabil să contracareze un eventual eşec al eforturilor europene de rezolvare a crizei financiare cu care se confruntă UE.
Organizaţia financiară cu sediul la Washington estima la 8,2% ritmul de creştere economică a Chinei pentru 2012, însă consideră că respectiva prognoză s-ar putea reduce cu 4 procente, în cazul în care măsurile europene de redresare financiară nu se soldează cu rezultatele scontate.
Banca Mondială avansase această ipoteză încă de luna trecută apreciind că atât China, cât şi alte ţări emergente trebuie să fie pregătite de o încetinire a ritmului dezvoltare mai pregnantă decât în timpul crizei din 2008.