FLORIN CIORNEI: "Nu ştiu cine scrie mesajele liderilor PNL."
Poate că sunt victime ale consilierilor politici. Sau poate că liderii PNL sunt impermeabili la sfaturi politice şi emit maxime din producţia proprie. Dacă ar fi aşa, liberalii ar face dovada că sunt capabili să facă haz de propriul lor necaz.
Pentru că nu poţi să nu zâmbeşti amar când îl auzi pe Puiu Haşotti vorbind despre „vocaţia de trădător a lui Stolojan“. Şi cine spune asta? Un liberal care i-a servit credincios pe toţi preşedinţii PNL de la Stoica, Stolojan şi Tăriceanu şi până la următorul, oricare va fi el.
O altă găselniţă de campanie a liberalilor a fost cea cu „Stolojan şi Boc, papagalii lui Traian“. Când a rostit-o premierul Tăriceanu, a fost poate amuzantă. Dar când, a doua zi, ministrul anonim Ovidiu Silaghi a repetat-o, înţelegi că există şi specia micului papagal galben.
Îl asculţi apoi pe ministrul culturii, reputatul muzicolog Adrian Iorgulescu, şi te cruceşti: „Dumnezeu e de data aceasta liberal!“ a strigat el la un miting electoral. Cine a ajuns să cheme disperat Biserica în ajutorul liberalilor? Cel care a insistat pentru deconspirarea preoţilor turnători.
Cine putea să-i întreacă pe toţi aceştia? Nimeni altul decât şeful PNL, Călin Popescu-Tăriceanu. Pentru că nu poţi să nu pufneşti în râs când îl auzi pe premier vorbind despre Theodor Stolojan ca despre „fostul om de curte al lui Ion Iliescu“. Poate că în această situaţie particulară premierul are dreptate. Dar, ca principiu, eşti complet lipsit de tact când îţi critici „predecesorii“ tocmai pe motivul că l-au acceptat ca stăpân pe cel la care acum te închini tu. Cum poţi vorbi despre „oamenii de curte“ când ai dat cu grebla în grădina lui Iliescu, în schimbul susţinerii guvernului la moţiunea de cenzură? De altfel, ridicolul în care s-a aruncat Tăriceanu a fost demascat prompt chiar de Ion Iliescu, care a strigat în gura mare, exact a doua zi, că, „fără susţinerea PSD, guvernul Tăriceanu nu ar fi rezistat“.
Stângăcia premierului când vine vorba despre atacuri politice este deja de notorietate. Pur şi simplu, armura de războinic nu se asortează cu mersul legănat de fost manechin. Imaginea unui Tăriceanu care face pe durul agitând barda spre adversari aminteşte de inconsistenţa cu care mânuia toporul electoral suavul purtător de cămăşi roz, rafinatul colecţionar de tablouri din Zambaccian. Adrian Năstase, un tip defensiv şi evaziv prin educaţie, arăta la fel de nepotrivit când acuza, în campania din 2004, presupusele hoţii ale lui Băsescu, Stolojan, Berceanu şi Flutur. Pur şi simplu nu era credibil.
Aşa cum nici Tăriceanu nu este când îi acuză pe „oamenii de curte ai lui Iliescu“. Năstase şi Tăriceanu au ceva în comun: amândoi au apelat la sfaturile aceluiaşi consultant politic. Poate că acesta îi vinde premierului „texte“ de campanie rămase de la alegerile din 2004.
Cineva i-a spus premierului că e bine să fie ofensiv, să fie dur. Chiar dacă nu i se potriveşte. Nimeni nu i-a explicat însă de ce trebuie să încerce atacul când a avut succes cu apărarea.
Recomandările noastre
