Florian Mayer - Pablo Andujar, finala de la Openul României

Florian Mayer - Pablo Andujar, finala de la Openul României

Germanul Florian Mayer s-a calificat astăzi în finala turneului de tenis BRD Năstase-Ţiriac Trophy, după ce a trecut de italianul Filippo Volandri, scor 7-6 (3), 6-2.

Al doilea favorit al turneului din Capitală a avut emoţii doar în primul set, când peninsularul s-a ţinut bine până la scorul de 6-6. Neamţul s-a impus în tie-break cu 7-3. Pentru Mayer este a cincea finală din carieră, el nereuşind încă să câştige vreun turneu.

În cealaltă semifinală s-au întâlnit finaliştii de anul trecut - argentinianul Juan Ignacio Chela şi ibericul Pablo Andujar. Spaniolul şi-a luat revanşa pentru eşecul din 2010, impunându-se cu scorul de 6-4, 7-5.

Ne puteți urmări și pe Google News