Accidentul lui Schumacher, filmat cu o cameră aflată pe casca germanului
- Adrian Dobre
- 4 ianuarie 2014, 16:51
O echipă de anchetatori s-a deplasat ieri la spitalul din Grenoble în care este internat Michael Schumacher, pentru a-i audia pe fiul fostului pilot de Formula 1 şi pe un prieten al băiatului, informează ledauphine.com, citat de Mediafax.ro. Se pare că accidentul a fost filmat.
Anchetatorii îi audiază pe cei doi, martori la accident, cu ajutorul unui translator.
De asemenea, ledauphine.com notează că în momentul accidentului Schumacher avea o cameră pe cască, însă nu se ştie dacă aceasta funcţiona şi dacă eventualele imagini se află în posesia anchetatorilor, parchetul din Albertville refuzând să facă precizări în acest sens.
Septuplul campion mondial la Formula 1, Michael Schumacher, grav rănit într-un accident de schi la Meribel şi aflat în comă indusă într-un spital din Grenoble, a împlinit vineri 45 de ani. În faţa spitalului s-au strâns, în cursul zilei de vineri, numeroşi fani dornici să îi aducă un omagiu campionului german. Fanii au proiectat pe faţada spitalului un mesaj imens: "45. Schumi fii puternic, luptă în continuare", mai scrie Mediafax.ro. Presa din Franţa susţine că accidentul suferit de Michael Schumacher ar fi fost înregistrat cu o cameră de luat vederi aflată chiar pe casca pilotului german.
Imaginile s-ar afla în acest moment în posesia parchetului din Albertville, care investighează modul în care s-a produs accidentul.