Controalele s-au desfăşurat împreună cu echipele mobile ale Autorităţii Naţionale a Vămilor şi cu echipele speciale ale Jandarmeriei, cu scopul de a combate evaziunea fiscală şi de a descuraja comerţul ilegal, potrivit unui comunicat al Fiscului.

În cele cinci zile, comisarii secţiei Bucureşti a Gărzii Financiare au confiscat 128 tone de mărfuri constând în articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi jucării, pentru care nu existau documente legale de provenienţă.
Cea mai mare cantitate, 40 de tone, a fost confiscată în prima zi, vineri fiind identificate încă 8 tone de marfă în spaţiile care fuseseră deja închise sau sigilate.

Cea mai mare parte a acestor mărfuri era contrafăcută, fiind aplicate embleme ale unor mărci cunoscute pe articole confecţionate din materiale de calitate slabă. Valoarea estimată a produselor confiscate se ridică la aproximativ 560.000 euro.

La acţiunile de astăzi au participat şi reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţiei de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti, precum şi pompierii, care au constatat că mărfurile comercializate sunt de calitate îndoielnică, consumatorii nefiind informaţi asupra naturii acestor mărfuri, că zona de comercializare este insalubră atât din punctul de vedere al comercializării, cât şi al accesului, neexistând printre altele un contract cu o firmă de salubritate şi că nu există avize de funcţionare atât din partea Sănătăţii Publice, cât şi din partea Pompierilor.