Firmele de asigurare care nu respectă poliţele RCA vor fi penalizate
- Ana Bâtc ă
- 30 noiembrie 2011, 19:39
Veste bună pentru şoferi! De acum încolo, companiile de asigurare care nu-şi îndeplinesc obligaţiile asumate prin poliţele RCA sau şi le îndeplinesc defectuos vor plăti, pentru fiecare zi de întârziere, penalizări de 0,2% din valoarea despăgubirii cuvenite, a anunţat Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
Totodată, pentru poliţele emise începând cu data de 1 ianuarie 2012, sistemul bonus-malus se va aplica şi asiguraţilor persoane juridice.
Acestea sunt două dintre modificările aduse legislaţiei secundare cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, aprobate de Consiliul CSA în şedinţa de ieri, după cum informează instituţia într-un comunicat de presă.
"Decizia Consiliului CSA de modificare a reglementărilor cu privire la RCA a fost motivată de volumul de sesizări şi reclamaţii legate de plata despăgubirilor pe segmentul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto. Aceste schimbări, corelate cu o monitorizare riguroasă a evoluţiilor şi tendinţelor înregistrate pe segmentul RCA, vizează obţinerea unui nivel optim de protecţie a asiguraţilor şi păgubiţilor, prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite de asigurători", a declarat preşedintele CSA, Constantin Buzoianu.
Potrivit noilor reglementări, autorizarea pentru vânzarea poliţei RCA a devenit permanentă, companiile de asigurări nemaifiind obligate să depună la sfârşitul fiecărui an documentaţia necesară avizării. Asigurătorii RCA au însă obligaţia să respecte permanent condiţiile prevăzute pentru autorizare. Modificările vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
Alte modificări aduse Normei privind asigurarea RCA, ce vizează cu precădere protecţia persoanei păgubite, sunt:
- Asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii dacă, în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii daunei, nu a notificat păgubitului respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii;
- Termenul în care asiguratorul are obligaţia de a comunica asiguratului/păgubitului intenţia de a desfăşura investigaţii a fost redus de la 10 zile la 5 zile lucrătoare.
- În cazul daunelor pentru care valoarea reparaţiilor este posibil să depăşească valoarea vehiculului avariat, asiguratorul are obligaţia de a comunica păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată.
- Începând cu anul 2012 se vor atinge limitele de despăgubire impuse la nivel european, astfel: - pentru pagubele materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de 1.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României; - pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României.
- În situaţia în care din motive tehnice baza de date CEDAM nu poate fi interogată sau datele oferite sunt în neconcordanţă cu documentele prezentate de asigurat, asigurătorul trebuie să ţină cont de documentele puse la dispoziţie de asigurat, în vederea stabilirii bonusului sau malusului.