Firma franceza, angajez romani

Firma franceza, angajez romani

Daca vrei sa lucrezi intr-o companie franceza, pregateste-ti CV-ul si fa-ti drum maine pe la World Trade Plaza, unde se va desfasura Forumul Francofon al Locurilor de Munca.

Acolo ii vei intalni pe reprezentantii a 27 de firme franceze, care cauta sa angajeze specialisti romani pe cele peste 1.100 de posturi disponibile.

Printre companiile angajatoare se numara BRD, Dacia Groupe Renault, Orange Romania, Alcatel-Lucent, Accor, Apa Nova Bucuresti si Apa Nova Ploiesti, Michelin, precum si supermarketurile Carrefour, Cora si Auchan.

Chiar daca majoritatea posturilor sunt oferite in cadrul filialelor romanesti ale companiilor, nu este exclusa posibilitatea ca, aplicand pentru un job, sa fii invitat sa lucrezi in cadrul unei filiale din alta tara.

Angajatorii francezi ofera salarii situate intre 300 de euro - pentru debutanti - si 1.000 de euro pentru posturi care necesita specializare si cativa ani de munca in domeniu. De exemplu, salariul minim brut pentru un incepator la  BRD este de 1.200 lei, iar la Sofitel cel mai mic salariu este de 700 lei.

Cele mai mari sanse le au economistii, informaticienii, mecanicii, contabilii, inginerii in constructii, hidrotehnicienii sau topografii.

 Oamenii nu sunt „batiste de buzunar”

Florin Luca, directorul de Resurse Umane al BRD - Groupe Societe Generale, este unul dintre romanii care lucreaza de mai multi ani in companii franceze din tara noastra.

Firmele franceze se deosebesc de cele romanesti sau de tip saxon (americane, engleze, olandeze) prin cateva caracteristici, spune Luca: „Orientarea spre performanta pe termen lung; dialogul atunci cand se negociaza diverse obiective; spiritul analitic, al detaliului si al lucrului bine facut; precum si un lucru total diferit fata de celelalte companii - politica sociala”.

„Intr-o companie franceza, oamenii nu sunt folositi si dupa aceea aruncati la cos asemeni unor batiste de buzunar. Salariatii sunt formati si reconvertiti”, daca e necesar, a precizat Florin Luca.

Ne puteți urmări și pe Google News