Un program demarat la Washington şi intitulat Capitol Pursuit Drive îi încurajează pe membrii Congresului SUA şi pe angajaţii agenţiilor de stat, pentru care costumele elegante ţin loc de uniformă, să doneze oamenilor săraci o parte dintre hainele şi accesoriile vestimentare.
Graţie acestei iniţiative anuale, care se desfăşoară pe parcursul unei zile, zeci de oameni săraci, o bună parte dintre ei aflaţi în cău tarea unui loc de muncă, se pot prezenta acum la un interviu de angajare într-o ţinută decentă, ceea ce le conferă mai multă încredere în ei însişi, scrie AFP. „Este o mare diferenţă, deoarece respectul de sine creşte semnificativ. Ne simţim mult mai bine pregătiţi când ne căutăm de lucru. Şi ne simţim mai puţin diferiţi, ne simţim la înălţime”, a declarat Tina Williams, şomeră şi fostă dependentă de droguri, care şi-a petrecut pe străzi ultimii cinci ani din viaţă.
Dave Wenhold, preşedintele Ligii Americane a Lobbyiştilor, or ganizaţie care a iniţiat acest program, a declarat că anul acesta s-au strâns aproximativ 5.500 de articole vestimentare. În ultimii şase ani, au fost colectate şi distribuite circa 50.000 de astfel de articole, în valoare totală de 2,1 milioane de solari.
Hainele şi accesoriile donate sunt apoi redistribuite asociaţiilor locale care îi ajută pe cei nevoiaşi. Articolele au o calitate superioară celor din magazinele second-hand şi sunt, în bună parte, produse ale unor renumite case de modă, precum Armani, Chanel sau Gucci.