Finanţări POS pentru mediu

Finanţări POS pentru mediu

Peste 1,5 milioane de lei vor ajunge în Regiunea Vest ca finanţare pe două proiecte de protecţie a mediului prin Programul Operaţional Sectorial (POS).

Primul, în valoare de peste 993.000 de lei, se referă la elaborarea strategiilor de conservare a planurilor de monitorizare şi dezvoltare durabilă pentru Defileul Mureşului Inferior.

Beneficiarul finanţării POS este Universitatea Vasile Goldiş din Arad. Cel de-al doilea proiect, cu o  valoare de 534.000 de lei, vizează elaborarea planului de management şi a documentaţiei aferente sitului „Natura 2000: Mlaştinile Murani”, gestionarul fiind Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara. În perioada imediat următoare se vor semna încă trei proiecte din Regiunea Vest, care însumează peste 3,2 milioane de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News