FILMUL EVZ: Vendetă în munţi (Jeremiah Johnson)

FILMUL EVZ: Vendetă în munţi (Jeremiah Johnson)

"Jeremiah Johnson" este inspirat dintr-o poveste adevărată, despre principii şi răzbunare.

La mijlocul secolului al XIX-lea, Jeremiah Johnson (Robert Redford, dreapta), fost soldat în armata americană, decide să se retragă în munţi, unde, cu ajutorul lui "Bear Claws" Chris Lapp (Will Geer), învaţă să supravieţuiască alături de un trib de indieni.

Jeremiah îşi doreşte o viaţă cât mai paşnică, pe care e sigur că a găsit-o în acest mediu auster: face schimburi cu tribul de indieni din zonă, adoptă un băiat a cărui familie a fost masacrată şi chiar se însoară cu fata unui şef de trib pentru a evita o confruntare.

Reuşeşte să-şi creeze un cămin, dar cavaleria americană îi întrerupe viaţa liniştită şi Jeremiah este obligat să le ghideze trupele prin munţi şi să traverseze un cimitir al tribului de indieni Crow, ca să salveze niste colonişti. Pentru încalcarea pământului lor sacru, indienii îi omoară familia. Înnebunit de durere, Jeremiah îşi plănuieşte răzbunarea, uitând de idealurile sale pacifiste.

Deşi în primă fază rolul principal i-a fost oferit lui Clint Eastwood, Robert Redford a intrat în pielea lui Jeremiah. Povestea este inspirată din întâmplările adevărate prin care a trecut John Johnston, poreclit "Ucigaşul de indieni Crow" sau "Mâncătorul de ficat" Johnston din cauza obiceiului său de a omorî indieni din tribul Crow, pe care apoi îi spinteca şi le mânca ficatul. Toate acestea pentru a-şi răzbuna soţia ucisă de indieni.

16.00 - TCM

Ne puteți urmări și pe Google News