Jane Austen este plasată într-o poveste romantică asemănătoare celor cu care şi-a cucerit cititorii.
Este anul 1795 şi Jane Austen (Anne Hathaway) este o tânară energică, de 20 de ani, şi o scriitoare în devenire care visează să facă ceea ce, pe atunci, era aproape de neconceput - să se căsătorească din dragoste.
Bineînţeles că părinţii îi caută un soţ bogat, cu situaţie bună, pentru a-i asigura poziţia socială, şi pun ochii pe Wisley, nepotul formidabilei şi foarte bogatei aristocrate, doamna Gresham (Maggie Smith). Însă când îl întâlneşte pe Tom Lefroy (Tom MacAvoy), tânăra este cucerită de inteligenţa lui, dar şi contrariată de aroganţa cu care se poartă.
Fan Jane Austen
Deşi filmul trece dincolo de graniţa faptelor dovedite, presupunând o relaţie între Austin şi Lefroy, scenariul original a fost inspirat de întâmplări reale relatate în cartea "Becoming Jane", scrisă de Jon Spence, cel care a fost şi consultantul istoric al filmului.
Iniţial, pentru rolul principal producătorii s-au gândit la Kate Winslet, Natalie Portman sau Keira Knightley.
Cu toate acestea, au fost impresionaţi de Anne Hathaway, care se consieră o "expertă în Jane Austen". Actriţa citeşte cu aviditate opera lui Austen de la vârsta de 14 ani şi în liceu a scris o lucrare în care compara "Mândrie şi prejudecată" cu "Raţiune şi simţire."
20.30 - Acasă TV