FILMUL EVZ: The Four Feathers

FILMUL EVZ: The Four Feathers

Un film emoţionant despre onoare şi loialitate, în care un bărbat cu orgoliul rănit ar face orice pentru a-şi reabilita numele.

Povestea ce se desfăşoară în perioada colonialismul britanic este spusă de regizorul indian Shekhar Kapoor (cel căruia i se datorează şi "Elizabeth").

În 1884, Harry Feversham (Heath Ledger) este un tânăr ofiţer britanic ce urmează să fie trimis în Sudan, unde trebuie să lupte împotriva insurgenţilor musulmani. Deşi face parte parte dintr-o familie care a dat generaţii de militari, Harry s-a înrolat doar pentru a-i face plăcere tatălui său. Din cauza principiilor sale, chiar în ajunul plecării tânărul demisionează din armată. Imediat după acest gest, trei buni prieteni şi colegi de arme îi înmânează câte o pană (simbol al laşităţii). La scurt timp, şi Ethne (Kate Hudson), iubita lui, îi dă o astfel de pană şi apoi rupe logodna.

Umilit, Harry decide să facă tot ce-i stă în putere pentru a-şi recăpăta onoarea şi a obţine respectul prietenilor şi al familiei. Încearcă o operaţiune sub acoperire în Sudan, dar deghizarea lui în arab nu prea dă rezultate. În scurt timp, câştigă însă prietenia lui Abou Fatma (Djimon Hounsou), un simpatizant local al cauzei britanice, care-i dă informaţii din interior şi-l ajută să se intregreze printre rebeli. În tot acest timp, unul dintre prietenii lui Harry revine în Anglia, unde începe să o curteze pe frumoasa Ethne.

21.10 - TVR 1

<iframe title="YouTube video player" width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/tQ_MrNPOzG4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News