Regizat de Martin Scorsese, "Cârtiţa" spune o poveste plină de acţiune în care un mafiot şi un poliţist fac schimb de lumi.
În sudul Bostonului, Departamentul de Poliţie al statului Massachusetts a declarat un război total, menit să distrugă vârfurile crimei organizate. Pentru asta trebuie să se pună capăt domniei puternicului cap al mafiei, Frank Costello (Jack Nicholson), acţionându-se din interiorul structurii mafiote.
Pentru că a crescut în sudul Bostonului novicele Billy Costigan (Leonardo DiCaprio) este desemnat să se infiltreze în cercurile mafiei conduse de Costello.
În timp ce Billy îşi dă silinţa să câştige încrederea lui Costello, Colin Sullivan (Matt Damon), un alt poliţist venit de pe străzile din "sud", se afirmă cu repeziciune în departamentul de poliţie al statului.
Fiind promovat în Secţia de Investigaţii Speciale, Colin face parte dintr-o echipă de poliţişti de elită a căror misiune este să-l distrugă pe Costello. În timp, atât Billy, cât şi Colin devin din ce în ce mai măcinaţi de faptul că duc o viaţă dublă şi că ştiu mişcările pe care urmează să le facă atât poliţiştii, cât şi mafioţii. Însă în momentul în care devine foarte clar şi pentru mafie, şi pentru oamenii legii că există o cârtiţă printre ei, cei doi tineri sunt în pericolul de a fi prinşi şi expuşi duşmanilor.
În palmaresul filmului se regăsesc patru Premii Oscar, un Glob de aur şi numeroase alte nominalizări.
22.30 - PRO TV <iframe width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/SGWvwjZ0eDc" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>