FILMUL EVZ: Prietenie interzisă

FILMUL EVZ: Prietenie interzisă

O poveste emoţionantă despre prigonirea evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Bazat pe romanul omonim al scriitorului irlandez John Boyne, filmul „Băiatul în pijama vărgată” este o dramă a cărei acţiune este plasată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi care descrie situaţia deplorabilă a evreilor din lagărul de la Auschwitz.

Povestea este văzută prin ochii inocenţi ai lui Bruno (Asa Butterfield), copilul în vârstă de opt ani al comandantului german al taberei de concentrare.

Nevoit să părăsească Berlinul natal împreună cu părinţii şi cu sora sa mai mare, Gretel, atunci când tatăl lui primeşte chiar de la Hitler însărcinarea de a prelua conducerea lagărului de concentrare de la Auschwitz, Bruno observă fără să înţeleagă, de la fereastra noului său cămin, mulţimea de bărbaţi şi băieţi îmbrăcaţi în haine vărgate, aflaţi dincolo de gard.

Prietenie interzisă

Simţindu-se singur şi neavând cu cine să se joace, Bruno porneşte, într-o zi, într-o călătorie de explorare prin preajma gardului care separa proprietatea lor de lagăr. Aşa îl cunoaşte Shmuel (Jack Scanlon), un copil evreu, cu care se împrieteneşte.

Când tatăl lui Bruno află despre această amiciţie, îi intezice categoric fiului său să se mai apropie de gard. Această legătură dintre cei doi copii va avea însă consecinţe neaşteptate în viitor.

20.55 - HBO

Ne puteți urmări și pe Google News