FILMUL EVZ: Mândrie şi glorie (Pride and Glory)

FILMUL EVZ: Mândrie şi glorie (Pride and Glory)

Povestea îi alătură pe Edward Norton şi Colin Farrell, doi dintre cei mai buni actori ai generaţiei lor.

Fiii unui poliţist, regizorul şi scenaristul Gavin O’Connor împreună cu fratele său geamăn, producătorul Gregory O’Connor, au vrut să facă un film despre universul profesional şi personal al oamenilor legii.

Uciderea a patru poliţişti aflaţi în misiune duce la de clanşarea unei anchete conduse de Ray Tierney (Edward Norton, dreapta), care revine în post la rugămintea tatălui său (Jon Voight), şi el poliţist. Aparent, cazul pare un raid împotriva traficanţilor de droguri, care s-a terminat tragic pentru poliţişti. Dar pe măsură ce investighează, Ray îşi dă seama că trebuie să-i fi prevenit cineva pe traficanţi în legătură cu descinderea poliţiei.

Cineva din interior. Din aproape în aproape, Ray descoperă că, în secţia de poliţie care a pierdut patru oameni şi care e condusă de fratele său, corupţia e în floare. Printre cei corupţi - care acum se apără maltratând şi ucigând martorii-cheie - se numără şi cumnatul său, Jimmy Egan (Colin Farrell).

În 2001 se luase decizia ca rolurile principale să le revină lui Mark Wahlberg şi lui Hugh Jackman, iar filmările urmau să înceapă în februarie 2002. Din cauza atacului terorist de la 11 sep tembrie, s-a considerat însă că nu era momentul potrivit pentru lansarea unui film care expune corupţia din sânul poliţiei americane.

21.40 - HBO

<object height="349" width="560"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/nghhzzs-Aow?fs=1&hl=ro_RO" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/nghhzzs-Aow?fs=1&hl=ro_RO" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" height="349" width="560"></embed></object>

Ne puteți urmări și pe Google News