Nemuritoarea poveste a lui Shakespeare se mută în secolul nostru, acţiunea desfăşurându-se în New York.
Hamlet (Ethan Hawke) este un tânăr cineast care se luptă să dobândească controlul asupra Denmark Corporation, compania tatălui său decedat. Claudius (Kyle MacLachlan), unchiul şi actualul tată vitreg al tânărului, a devenit noul director al companiei, reuşind să dobândească controlul total asupra acesteia.
Când stafia tatălui său vine şi cere să-l răzbune pentru "uciderea sa mişelească", Hamlet este aruncat într-un iureş al indeciziei, angoasei şi îndoielilor. Ca să poată duce la capăt sângeroasa misiune, el se preface nebun, provocându-le astfel o mare suferinţă mamei sale, Gertrude (Diane Venora), şi iubitei, Ofelia (Julia Stiles).
Cel mai tânăr Hamlet pe ecran
La 29 de ani, Ethan Hawke, care participă alături la mama sa la campaniile umanitare din România, este cel mai tânăr actor care l-a interpretat pe celebrul erou shakespearian într-un film. În versiunea realizată pentru televiziune, Diane Venora a fost Ofelia.
Actriţa a fost aleasă de regizorul Almereyda datorită "antecedentelor" pe care le avea pe scena de teatru cu aceeaşi piesă. Cu un buget estimat la două milioane de dolari, pelicula a fost filmată în New York, multe scene fiind trase în Muzeul Guggenheim.
17.00 - TV 1000