Festival al sarmalelor şi caltaboşilor la Sfântu Gheorghe

Festival al sarmalelor şi caltaboşilor la Sfântu Gheorghe

Prima ediţie a Festivalului sarmalelor şi caltaboşilor secuieşti s-a desfăşurat ieri la Sfântu Gheorghe, a reunit 17 echipe de bucătari profesionişti şi amatori care s-au întrecut în prepararea celor mai gustoase bucate

Juriul a acordat mai multe premii, luând în calcul originalitatea reţetelor, gustul preparatelor, decoraţiunile, modul de servire, costumaţia şi popularitatea participanţilor.

"În primul rând contează gustul preparatelor, dacă e bun. Contează şi cum pregătesc, cum aranjează masa, cum sunt îmbrăcaţi şi cum primesc oaspeţii", a declarat Bagoly Miklos, unul dintre membrii juriului.

Concursul a fost organizat de Asociaţia Unităţilor Hoteliere şi Restaurantelor din Sfântu Gheorghe (SVESZ) împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie Covasna.

"Am decis să organizăm acest eveniment gastronomic după ce am aflat că Festivalul sarmalelor de la Praid (judeţul Harghita), care avea o tradiţie de 18 ani, nu se va mai ţine. Am preluat noi acest festival ca să nu se piardă. Poate la anul le despărţim şi facem două, unul cu sarmale şi unul cu caltaboşi", a spus Kovacs Istvan.

Ne puteți urmări și pe Google News