Ferrell, intr-un film provocator

Ferrell, intr-un film provocator

Actorul straluceste alaturi de Emma Thompson si Dustin Hoffman in "Stranger than Fiction".

Filmul „Mai mult decat fictiune” / „Stranger than Fiction”, distribuit pe DVD astazi impreuna cu „Evenimentul zilei”, s-a bucurat de succes la lansarea sa in America, in toamna anului trecut, actrita Emma Thompson fiind chiar socotita o candidata sigura la Premiul Oscar pentru interpretare.

Reusita filmului se datoreaza atat prestatiei tuturor actorilor implicati in el, deloc nume oarecare: Will Ferrell, Maggie Gyllenhaal, Dustin Hoffman, Emma Thompson, Queen Latifah, cat si viziunii artistice a regizorului Marc Forster, care pare sa fie din ce in ce mai bun de la un film la altul.

Star in comedii de succes

Pentru Will Ferrell, rolul din „Stranger than Fiction” a reprezentat o provocare, similara cu cea primita de Jim Carrey in „Truman Show” si „Numarul 23” sau de Adam Sandler in „Punch-Drunk Love”: aceea de a trece de la eticheta de actor de comicareli, bun doar de strambaturi si poante usurele, la cea de actor serios, capabil de a sustine o partitura dramatica si comica in egala masura.

Will Ferrell a devenit cunoscut in urma participarii sale la emisiunea de televiziune „Saturday Night Live” timp de sapte editii memorabile, din 1995 pana in 2002. La baza, actorul este insa ziarist sportiv, chiar practicand ocazional aceasta meserie.

Odata lansat, Will Ferrell a fost starul unei serii de comedii de succes: „Elful”, „Ce vraji a mai facut nevasta-mea”, „Anchorman”, „Vechea gasca” si „Producatorii”, pentru rolul din acest ultim film fiind nominalizat in 2005 la Globul de Aur, la categoria Cel mai bun actor secundar intr-o comedie sau un muzical. Tot cu o nominalizare la Globurile de Aur s-a ales si pentru rolul din „Stranger than Fiction”, de data aceasta pentru rol principal.

Stralucire la Hollywood

Celelalte vedete din film, Dustin Hoffman si Emma Thompson, aproape nu mai au nevoie de nicio prezentare. Desi avea doua Oscaruri la activ si inca 70 de alte premii si nominalizari, odata cu lansarea filmului pe ecranele din SUA, impresionati de interpretarea ei spectaculoasa, criticii s-au imbulzit s-o dea pe Emma Thompson drept candidata sigura la Premiul Oscar pentru interpretare din acel an. N-a fost sa fie, dar „Stranger than Fiction” a acumulat 11 nominalizari la premii importante (printre care cinci la Saturn Awards, sectiunea fantasy) si a castigat National Board of Review Award, pentru cel mai bun scenariu original.

Maggie Gyllenhaal, sora adulatului Jake Gyllenhaal, este la randul ei o actrita aclamata din tanara generatie de interpreti americani. Si-a facut debutul in 1992, alaturi de Jeremy Irons si Ethan Hawke, in filmul „Waterland”, iar apoi a stralucit in „Cecil B. DeMented”, satira nonconformistului John Waters la adresa Hollywoodului. Rolurile i-au deschis calea spre cel din „Donnie Darko”, thriller fantasy despre adolescenti, care a devenit un film cult si a creat si o voga pentru tanara actrita. Pentru rolul din comedia „Secretara” a fost nominalizata la Globul de Aur si la multe alte premii.

In 1999, actrita a absolvit studiile de literatura la Universitatea Columbia. Queen Latifah, interpreta lui Penny Escher, asistenta scriitoarei-ucigase, este o muziciana renumita - o rapperita foarte cunoscuta -, actrita de film si televiziune, antreprenor, cu un succes uimitor la Hollywood in ultimii ani.

CE SPUN VEDETELE Comedie de mare calitate

Toni Grecu, comic. „Filmul este recomandat de Emma Thompson in primul rand, care este una dintre cele mai bune actrite contemporane. Apoi, de realizarea cu totul deosebita. Desi poate fi asociat retetei filmelor americane de succes, „Stranger than Fiction” este mai putin obisnuit, datorita laturii psihologice dominante si a modului original in care se imbina realitatea cu fictiunea”.

Viorica Bucur, realizator TV. „Filmul este, in primul rand, foarte provocator la nivelul scenariului. Jocuri intre realitate si fictiune, intre viata unui om si un roman si cum interactioneaza ele s-au mai facut, dar aici este foarte interesant impletit. Apoi, este un film tandru, si povestea e atasanta, fiindca are foarte multe lucruri comune cu viata fiecaruia dintre noi. Actorii sunt foarte buni: Will Ferrell, pe care publicul romanesc il stia mai putin, dar acum l-a depasit chiar pe Jim Carrey in aprecierile studiourilor, arata ca nu este destinat unor roluri usurele, ci poate fi un actor credibil si serios”.

Claudiu Mirica, interpret pop. „Am vazut multe filme similare, in modul in care realitatea si fictiunea interactioneaza, de care „Stranger than Fiction” poate fi apropiat - as aminti acum „Secret Window”, cu Johnny Depp, si „Lucia si sexul”; ambele au de fapt personaje principale scriitori -, dar acesta iese in evidenta prin latura sa umana si atasanta. Interpretarea lui Will Ferrell ne emotioneaza atat de tare incat ajungem sa ne atasam de personaj si sa ne pese de soarta lui. Asteptam cu sufletul la gura sa vedem daca pana la urma va fi omorat sau nu”.

Ne puteți urmări și pe Google News