Feriti-va de cartitae si cand va dau sfaturi!

Feriti-va de cartitae si cand va dau sfaturi!

EDITORIALUL CITITORULUI.

Asistand la degringolada politica de care avem parte, explicatia unor gesturi - greu de inteles - facute de principalii actori ai teatrului ce ni se infatiseaza, ar fi o foarte buna regie a unor cartite. Care se dau drept sfatuitori fideli - contra cost, ce-i drept - ai celor care, cel putin, aparent, asculta orbeste de povetele lor .

Existenta sfatuitorilor - nu conteaza pe cati si pe ai cui bani - nu a fost ascunsa de nimeni. Necesitatea existentei lor o decid cei care ii angajeaza. Rodul activitatii acestora ii priveste, de asemenea, pe cei care le apreciaza munca, platindu-i.

Vazand, insa, din afara, cu absoluta detasare, ce se intampla pe scena politica, nu poti sa nu mergi cu gandul spre o tradare foarte minutios pusa la cale, care sa actioneze chiar din interiorul celor vizati sa moara.

Intelegerea in urma careia a fost validat actualul guvern (cu noi ministri mai mult sau mai putin penibili si nestiutori in domeniile in care au fost inscaunati) , parca a avut la baza un sictir, in care liberalii - marii rasfatati - sa faca ce vor ei, fara oprelisti, fara emotii. Puteau sa-si propuna , pentru scaunele ministeriale , pe care le-au eliberat de democrati, mamele, soacrele sau bunicile! N-ar fi intampinat obstacole, cum n-au intampinat nici acei propusi care s-au poticnit la interviu, in fata comisiilor de specialitate ale parlamentului!

Desigur, guvernul validat in Parlament a capatat legitimitate. Felul in care a fost validat, insa, lasa in urma o mare amaraciune. Cei care asteptau stiutul verdict al parlamentarilor, abordand siguranta si cinism, isi manifestau - fara rusine - plictiseala pricinuita de formala sedinta, prin freamat si nerabdare. Presedintele Camerei Deputatilor, de pilda, ca un elev neastamparat si hatru - in timpul unei ore de curs - facea cu ochiul, complice, de la inaltul prezidiu, tovarasilor de ghidusii, de asta data, politice.

Nascandu-se, in atari conditii, un guvern - croit din pofta liberala (cel putin, aparent) - cat poate sa traiasca? Cine poate crede ca aceasta pofta va fi mult timp sustinuta? Si, cand nu va mai fi asa, ce se va alege de liberali?

Gazetari si analisti politici de marca avertizeaza de mult timp, cu argumente pertinente si cu multa competenta, asupra pericolului la care se expun vitejii momentului. Nimic nu-i clinteste din hotararea lor, asumandu-si, implicit, batjocorirea celor care i-au ales. Ca, de altfel, politicienii din tot spectrul nostru politic ! In afara de orgoliile si, mai ales, interesele lor, nimic nu conteaza. Din doua, una: ori atata ii duce mintea, ori sunt indrumati spre pieire de catre adversari, prin chiar vocile sfatuitorilor lor!

Ne puteți urmări și pe Google News