Evenimentul Zilei > Actualitate > TRAGEDIE. O femeie A MURIT imediat după ce a NĂSCUT într-o CLINICĂ PRIVATĂ
TRAGEDIE. O femeie A MURIT imediat după ce a NĂSCUT într-o CLINICĂ PRIVATĂ

TRAGEDIE. O femeie A MURIT imediat după ce a NĂSCUT într-o CLINICĂ PRIVATĂ

O femeie de 34 de ani și-a pierdut viața imediat după ce a născut într-o clinică privată. Aceasta a intrat în stop cardiac și a fost trimisă de urgență la Spitalul Județean Constanța, însă medicii nu au mai putut face nimic.

Caz tragic în Constanța. O femeie a murit imediat după ce a născut. Aceasta era din Slobozia, era căsătorită şi mai avea un băiețel. Femeia a mers să nască cel de-al doilea doilea copil la o maternitate privată din Constanţa.

Copilul, tot un băieţel, s-a născut sănătos dar, la scurt timp după naştere, în urma unor complicaţii, tânăra suferind o ruptură de uter, a urmat o hemoragie puternică, iar ea a intrat în stop cardiac. Femeia a fost resuscitată şi transportată apoi de urgenţă la Spitalul Judeţean Constanţa, dar, în ciuda eforturilor, a murit, informează Mediafax.

„Au fost alocate nişte resurse foarte importante – acesta este avantajul unui spital de urgenţă, pentru că există posibilitatea blocării unor resurse extraordinare, adică 15 unităţi de sânge coagulare, 19 unităţi de soluţii perfuzabile, trei unităţi de trombocite, antibiotic de ultimă generaţie. S-a făcut un efort extraordinar pentru pacientă, care reprezintă un caz nefericit”, a declarat Vlad Tica, şeful Clinicii Obstetrică Ginecologie 1 din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa.

Potrivit acestuia, femeia a născut natural, după o cezariană, iar la spital a ajuns într-o stare foarte gravă. Reprezentanţii spitalului au înştiinţat Poliţia, iar în momentul de față, cazul este anchetat.

Printr-un comunicat de presă, reprezentanţii maternităţii private spun, referitor la evoluţia travaliului şi a naşterii, că acestea au decurs normal, sub atenta monitorizare a parametrilor vitali materni şi fetali de către echipa medicală.

„În situaţia dată, vorbim despre un sindrom hemoragic supra-acut post-partum, determinat de o anomalie placentară rară, complicaţie ce nu poate fi decelabilă antepartum, cu prognostic foarte grav. Sindromul hemoragic este principala cauză de mortalitate maternă conform ghidurilor clinice de Obstetrică-Ginecologie şi statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Hemoragia post-partum este o complicaţie care poate să apară atât în cazul femeilor care nasc natural, cât şi prin operaţie cezariană”, precizează reprezentanţii unităţii sanitare, mai informează sursa citată.

Potrivit acestora, echipa medicală a făcut toate manevrele şi procedurile impuse în acest caz şi s-a decis transferarea tinerei la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa din cauza complexităţii şi gravităţii cazului şi a nevoii de implicare a unei echipe multidisciplinare.

 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: