FCSB are drumul deschis către titlu. Calculele făcute de Marius Șumudică

FCSB are drumul deschis către titlu. Calculele făcute de Marius ȘumudicăFCSB. Sursa foto: Facebook/FCSB

Rapid a câștigat la Craiova cu 2-1 și a adus titlul mai aproape de FCSB. Previziunile făcute de Marius Șumudică par să se adeverească, dar nu așa cum spera tehnicianul. FCSB ar putea sărbători titlul luni, după derby-ul cu Dinamo de pe Arena Națională. Echipa lui Becali a bifat deja una dintre cele trei condiții pentru a deveni campioană: Universitatea Craiova a fost învinsă de Rapid, scor 1-2.

Șanse importante pentru FCSB

FCSB poate obține titlul încă de luni dacă meciul dintre CFR Cluj și U Cluj se încheie la egalitate sâmbătă, iar roș-albaștrii câștigă confruntarea cu Dinamo.

În acest context, FCSB ar ajunge la 45 de puncte, iar locul al doilea ar fi împărțit între Universitatea Craiova, CFR Cluj și U Cluj, fiecare având câte 36 de puncte. Cu doar trei etape rămase, titlul ar fi deja câștigat matematic.

Criteriul principal de departajare, având în vedere că nicio echipă nu a beneficiat de rotunjire, este numărul de puncte obținute în sezonul regulat, iar FCSB se află pe primul loc.

Rapid

Rapid. Sursa foto: Facebook

Ce spunea Marius Șumudică

În decembrie 2024, când Rapid încă lupta pentru un loc în play-off, Marius Șumudică făcea o declarație cu impact.

„Mi-aş dori să ajung în play-off, că dacă ajung în play-off, vă spun eu că arbitrez play-off-ul. Eu îl arbitrez, Şumudică! Îl arbitrez. Nu ştiu dacă îl şi câştig, eu am promis că la anul! Eu am promis că la anul, dacă colaborarea va fi de bun augur şi vom continua împreună, eu am promis că la anul voi câştiga titlu”, susținea el.

Marius Șumudică

Marius Șumudică. Sursa foto: fcrapid.ro

În perioada respectivă, tehnicianul anunța că are planuri mari pentru viitorul echipei.

„Eu am spus, când am venit la Rapid, că anul ăsta mă voi califica în play-off, da? Că voi ieşi din grupele Cupei, ceea ce nu s-a întâmplat în sezoanele precedente. Iată că am făcut-o, vom vedea cu cine vom juca. Sper să ajungem mai departe”, mai spunea antrenorul, potrivit GSP.

Emoții pentru fanii echipei FCSB

În cele șapte meciuri disputate în play-off, Rapid a reușit să acumuleze opt puncte. Din acestea, patru au fost obținute în confruntările cu principalele echipe aflate pe urmele FCSB-ului: o victorie de 2-1 împotriva Universității Craiova și o remiză cu CFR Cluj.

Ne puteți urmări și pe Google News