FC Barcelona îşi caută portar

FC Barcelona îşi caută portar

Câştigătoarea Ligii Campionior, echipa spaniolă FC Barcelona îi caută înlocuitor lui Victor Valdes, care nu a acceptat contractul propus de club, iar primul pe lista "catalanilor" pare să fie francezul Sebastien Frey, portarul lui AC Fiorentina.

Cum contractul lui Valdes expiră într-un an, iar negocierile cu clubul pentru un nou contract par să fi ajuns într-un punct mort, viitorul lui Valdes la clubul FC Barcelona este pus sub semnul întrebării, el fiind deja inclus pe lista de transferuri. AC Milan şi Manchester United au anunţat că sunt interesate de achiziţia portarului în vârstă de 27 de ani.

Dacă Valdes, care cere un salariu de 5 milioane de euro pe an, va pleca în această vară, Barcelona va trebui să îl înlocuiască, iar cea mai probabilă variantă pentru clubul de pe Camp Nou pare să fie Sebastien Frey (29 de ani), scrie Sky Italia.  

Francezul, care mai are patru ani de contract cu Fiorentina, ar putea ajunge la echipa "blaugrana" în schimbul unei sume de aproximativ 15 milioane de euro, jurnaliştii italieni adăugând că Rafael Marquez, mexicanul din apărarea echipei FC Barcelona, ar putea fi inclus în afacere, italienii declarându-şi de mai multe ori interesul pentru el.

Ne puteți urmări și pe Google News