Ovidiu Gheorghe Ursachi, zis și „GJ”, din Vicovu de Sus (jud. Suceava), a ajuns la închisoare după ce ani la rând a fost un pericol pe drumurile publice.

Prins de mai multe ori conducând fără permis, „GJ” și-a îmbogățit regulat cazierul judiciar. Ultima faptă i-a fost fatală, trimițându-l în spatele gratiilor. Judecătoria Rădăuţi şi, ulterior, Curtea de Apel Suceava l-au găsit vinovat pe Ovidiu Ursachi și, după ce au anulat condamnările cu suspendare date în câteva dosare mai vechi, i-au aplicat o pedeapsă de 4 ani şi 2 luni, cu executare, notează Botoșăneanul.

Cariera de șofer a lui „GJ” pare un scenariu scris pentru filmele americane. Prin 2011, pe numele său erau deschise nu mai puţin de cinci dosare penale, iar unul avea la bază o cursă nebună, de aproximativ 50 de km, urmărit fiind de polițiști. Mașina Alfa Romeo, cu numere de Anglia, condusă de Ovidiu Gheorghe Ursachi, a fost trasă pe dreapta pentru un control de rutină, însă șoferul a refuzat legitimarea și a demarat în trombă. Porniți în urmărire, oamenii legii au tras asupra lui „GJ” și l-au nimerit în zona toracelui. Ca să-i salveze viaţa, medicii au fost nevoiţi să-i scoată un rinichi, dar şi o parte din intestinul subţire.

Te-ar putea interesa și: