Contractele pe termen lung ale Hidroelectrica vor fi renegociate, după ce producătorul de electricitate va deveni parte a companiei energetice naţionale, a declarat preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu.
„Hidroelectrica e singurul producător de energie care are contracte cu preţ fix pe termen lung. Odată cu înfiinţarea companiei energetice, se poate pune problema renegocierii contractelor, pentru că acestea nu precizează nimic de renegociere, dar nici nu interzic acest lucru“, a argumentat Atanasiu.
Contractele Hidroelectrica au fost contestate anii trecuţi, pentru că acordă unor traderi, aşa-numiţii „băieţi deştepţi“, acces pentru 10-12 ani la o energie ieftină, iar clauzele nu permit rezilierea lor. „Preţurile din aceste contracte nu sunt fixe, ci se renegociază de la an la an“, a precizat, pentru EVZ, directorul general al Hidroelectrica, Traian Oprea.
Contractele prevăd livrarea unei cantităţi de 4 TWh anual către Energy Holding şi 3 TWh către Alro Slatina până în 2013, precum şi 0,6 TWh către Buzmann Industries până în 2014, respectiv circa 40% din producţia Hidroelectrica. În timpul unor audieri din comisiile parlamentare, atât reprezentanţii Alro, cât şi cei ai Buzmann au spus că acordul cu Hidroelectrica prevede indexarea anuală a preţurilor, în funcţie de costuri.
Declaraţii bâlbâite
Totodată, potrivit lui Atanasiu, costurile reale ale Hidroelectrica sunt mai mari decât cele raportate şi, de fapt, energia hidro nu este mai ieftină decât celelalte. „Amortismentele sunt calculate pe 50 de ani, în loc de 30, cât ar trebui“, a arătat acesta. În replică, Traian Oprea a precizat că amortismentele Hidroelectrica au crescut de opt ori din 2003, de la 98 de milioane de lei la 750 de milioane de lei.
Atanasiu a mai spus că cele două complexuri care vor face parte din compania energetică, Turceni şi Rovinari, au nevoie de investiţii tehnologice şi de mediu de 1,5 miliarde de euro în următorii doi ani. Un director din cadrul AVAS a revenit ulterior asupra informaţiei, precizând că acesta este necesarul de investiţii al întregii companii energetice.