Un număr de 23 de arădeni au ajuns la spital, diagnosticaţi cu hepatită epidemică (tipA). Aceştia au consumat apă din fântânile din localitatea Milova. O anchetă a Direcţiei de Săbnătate Publicîă Arad a arătat că apa este infestată cu bacteria E.coli.
Numărul cazurilor de hepatită A s-a dublat în ultima săptămână, la Milova, astfel că un număr de 23 de persoane din comună fiind diagnosticate cu această boală, majoritatea copii. Conducerea DSP a mai anunțat că în ultima săptămână au fost confirmate 13 cazuri noi de hepatită A, iar 14 persoane au fost internate, din cele 23 la care a fost confirmat acest diagnostic. Săptămâna trecută, medicii au confirmat 10 cazuri de hepatită A la Milova. Cei 23 de bolnavi au vârste cuprinse între 6 şi 29 de ani. Investigaţiile la faţa locului au scos la iveală E.coli şi nitrați peste valorile normale, în apa din localitate. „Cel mai grav este că s-a constatat prezenţa E.coli şi a enterococilor, care ar trebui să aibă valoarea zero. Acest lucru demonstrează contaminarea fecală de scurtă şi lungă durată a apei din fântâni“, a precizat Dana Negru, specialist epidemiolog în cadrul Direcției de Sănătate Publică Arad. Conform celor de la DSP, locurile în care se varsă dejecţiile umane sau animale din gospodăriile oamenilor sunt apropiate de sursele de apă, iar în aceste condiții s-a produs o contaminare a pânzei freatice.