Soții Mucenici Adrian și Natalia au fost din cetatea Nicomidia și au pătimit în zilele împăratului Maximian (286-305). El era pretor și păgân, ea creștină.
În timpul prigonirii creștinilor, 23 dintre aceștia sunt arestați și chinuiți pentru a se lepăda de Hristos. Văzându-le bărbăția, Adrian decide să se creștineze și este întemnițat. Când a fost torturat, soția sa, cu care era căsătorit doar de 13 luni, a stat lângă el să-l îmbărbăteze. A fost condamnat la moarte și, înainte de a fi ucis, gardienii i-au permis să meargă acasă, pentru a-și lua rămas bun de la soție. Natalia, însă, nu a vrut să-i deschidă, crezând că s-a lepădat de Hristos. Când a aflat scopul real al venirii, amărăciunea i s-a schimbat în bucurie. Adrian și ceilalți au fost decapitați, după ce le-au fost retezate mâinile și zdrobite fluierele picioarelor. Trupurile urmau să fie arse. Natalia reușește să ia o mână a soțului, pentru ca măcar atât să salveze din moaște. Dar focul în care sunt aruncate trupurile mucenicilor este stins de o ploaie torențială, iar moaștele rămân întregi și sunt duse de un credincios pe nume Eusebie la Arghiropolis, lângă Bizanț. Aici a venit la scurt timp și Natalia, care a lipit mâna la restul moaștelor soțului ei și și-a dat duhul, cu moarte mucenicească fără sânge, după multele suferințe sufleteșt îndurate.