Falimentul medicinei legale eliberează criminali

Falimentul medicinei legale eliberează criminali

Mii de anchete penale riscă să fie compromise definitiv, iar anchetatorii ar putea fi nevoiţi, în curând, să elibereze din arest mii de persoane închise pentru crime, violuri, tâlhării şi jafuri.

Mai mult, şoferii care au provocat accidente rutiere grave, din cauza alcoolului consumat peste măsură înainte de a urca la volan, patronii care-şi trimit angajaţii să moară pe şantiere, dar şi medicii ale căror greşeli provoacă moartea pacienţilor ar putea scăpa de orice investigaţie. Motivul: reţeaua naţională de medicină legală este la un pas de colaps, din cauza datoriilor pe care Ministerul Justiţiei, Poliţia şi Parchetul le-au acumulat faţă de specialiştii care ar trebui să ducă la bun sfârşit expertizele obligatorii în cauzele penale.

Anunţul a fost făcut, ieri, chiar de directorul general al Institutului Na ţional de Medicină Legală (INML), pro - fesorul doctor Dan Dermengiu, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, datoriile acumulate de cele trei instituţii doar faţă de INML, luna trecută, se ridică la peste 2,8 milioane de lei (aproape 680.000 de euro). „La mulţi dintre reactivii folosiţi s-au epuizat deja stocurile (...), procedurile de achiziţii se pot desfăşura în minimum două luni şi suntem deja în situaţia ca anumite tipuri de investigaţii să nu mai poată fi efectuate.

În acest context, consecinţele pentru sistemul judiciar vor fi catastrofale, şi asta în termen scurt”, a completat Dermengiu. El a dat şi un exemplu în acest sens: „Se va compromite iremediabil investigarea agresiunilor sexuale” (aproximativ 2.000 de astfel de infracţiuni sunt cercetate pe an).

Ne puteți urmări și pe Google News